Rusia și Japonia reiau discuțiile pe tema diferendelor teritoriale

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 12-04-2016

Actualizat: 12-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rusia si Japonia vor discuta, la sfârsitul acestei saptamâni, despre disputa teritoriala dintre ele ce dateaza de la cel de-al doilea razboi mondial, a indicat marti ministrul japonez de externe, Fumio Kishida, citat de agentia DPA.

''Sper sa aiba loc discutii substantiale privind relatiile ruso-japoneze în general, inclusiv semnarea tratatului de pace'', a declarat Kishida într-o conferinta de presa, înainte de o reuniune cu omologul sau rus, Serghei Lavrov, prevazuta sa aiba loc la Tokyo la sfârsitul acestei saptamâni.

Negocierile de pace dintre cele doua tari dupa cel de-al doilea razboi mondial au fost împiedicate de ocuparea de catre Rusia a insulelor Kurile, situate în largul insulei Hokkaido (în nordul Japoniei). Japonia revendica mai multe dintre insulele cele mai sudice, pe care le numeste Teritoriile din Nord.

Se asteapta ca cei doi ministri sa discute si despre situatia din Ucraina. O vizita a premierului nipon, Shinzo Abe, este prevazuta sa aiba loc în mai la Moscova.

Fumio Kishida s-a numarat printre ministrii de externe ai tarilor din G-7 care au condamnat, în declaratia lor comuna difuzata luni, ''anexarea ilegala'' a peninsulei ucrainene Crimeea de catre Rusia în 2014.

AGERPRES

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri