Liderul PAS și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, aflat miercuri la București, a declarat la Digi24 că Moscova nu va renunța la influența în regiune și că dezinformarea rămâne una dintre principalele arme folosite de Kremlin. Oficialul de la Chișinău a subliniat importanța unei cooperări strânse între România și Uniunea Europeană pentru contracararea acestor amenințări.
„Odată ce am închis, ca să zic așa, o problemă, am asigurat o majoritate proeuropeană în Parlament, trebuie să ne asigurăm că toate aceste proiecte merg repede la termen, astfel că cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să simtă, nu doar în teorie, dar și la propriu, avantajele integrării europene. De aia am venit azi la București, am avut o discuție foarte bună, dar și alte proiecte necesare investiții. Mă refer la atragerea investițiilor românești în companiilor românești în Republica Moldova, să le întoarcem pe ale noastre care au trecut Prutul la un moment dat, după 2022, având și un raționament evident legat de securitate. Da, avem mult de muncit, trebuie să ne susținem reciproc. Ne dorim stabilitate politică și la București, și la Chișinău”, a spus el.
Rusia, amenințare constantă pentru Republica Moldova
Întrebat despre provocările venite din partea Rusiei, liderul PAS a atras atenția asupra războiului hibrid și a tacticilor de influență: „Avem nenorocul să fim într-o zonă în care Rusia a fost cumva permanent, a avut imixiuni. Da, ceea ce trebuie să facem noi să fim vigilenți, să nu ne gândim că odată ce a pierdut Kremlinul în aceste alegeri se vor resemna, probabil se vor replia. Vor avea nevoie de ceva timp, se considere anumite strategii, tactici. Tocmai de aia trebuie să fim foarte vigilenți în cazul alegerilor parlamentare”. Grosu a mai menționat și implicarea unor actori politici din România în campaniile de dezinformare: „Aveți și dumneavoastră aici actori politici care participă la acest proces. I-am văzut și în campanie, și după. De aia e nevoie de o cooperare foarte bună.”
Referindu-se la intensificarea atacurilor cu drone rusești asupra țărilor din regiune, Grosu a atras atenția asupra necesității de a investi în apărare.
„Trebuie să acționăm hotărât, pentru că atâta timp cât Federația Rusă, iar istoria Rusiei, este istoria expansiunii, a agresiunii, de aia trebuie să existe răspunsul pe măsură. Și la nivel politic, dar și la nivelul tehnologiilor. Da, trebuie să investim în sisteme de monitorizare, sisteme de a contracara. Realitățile pe câmpul de luptă s-au schimbat dramatic de la începutul invaziei. Fără o acțiune comună a țărilor europene o să fie complicat. Noi vă spunem că avem o experiență, știm cum acționează, știu cum cum gândesc, da, e nevoie de o cooperare”, a concluzionat liderul PAS.
Rezultate finale alegeri parlamentare
PAS a câștigat alegerile parlamentare din Republica Moldova, obținând 50,20% din voturi (792.557) și majoritate absolută în viitorul legislativ, potrivit rezultatelor finale publicate după centralizarea tuturor celor 2.274 de secții de votare (100%).
Pe locul al doilea s-a clasat Blocul Patriotic, cu 24,17% (381.505 voturi), urmat de Blocul Electoral „Alternativa”, care a strâns 7,96% (125.673 voturi).
În Parlament vor mai intra Partidul Nostru, cu 6,20% (97.852 voturi), și Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), cu 5,62% (88.679 voturi).
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de mulțumire cetățenilor pentru mobilizarea exemplară la alegerile parlamentare, subliniind că votul exprimat reprezintă o victorie a întregii țări și un mandat ferm pentru parcursul european.
„În satele mici, în orașele mari, în țară sau peste hotare, fiecare vot a contat. Am demonstrat lumii întregi că suntem curajoși și demni. Nu ne-am lăsat cumpărați, intimidați, speriați. Ne-am mobilizat și ne-am protejat țara prin votul nostru onest”, a declarat Maia Sandu.
Comentează