Un parlamentar rus, Yevgeny Popov, care este și gazda unei emisiuni la televiziunea de stat, se plânge că Rusia nu poate influența cine îl va înlocui pe Boris Johnson în funcția de premier, așa cum „l-am ales pe Trump în SUA”.
„Ar fi minunat dacă am putea să îi înlocuim pe acei lideri așa cum l-am ales pe președintele Trump în SUA. Acum trebuie să alegem un nou premier. Din păcate, ei nu sunt aleși în Marea Britanie, ci sunt numiți. Nu vom putea influența voința votanților britanici. Cu toate acestea, vom vedea cine îl va înlocui pe Boris. Nu prea suntem optimiști în această privință”, a comentat el, după ce unul dintre invitați a spus că „unii dintre cei mai odioși lideri” încep să fie schimbați.
Premierul Boris Johnson a anunțat joi că demisionează, după o avalanșă de plecări din cabinetul său și cereri tot mai numeroase de demisie ce au început marți seară.
Johnson a spus că își va exercita funcția de premier până când va fi ales noul lider al conservatorilor, precizând că procesul va începe imediat. „Astăzi am numit un cabinet pentru a servi, ca şi mine, până la instalarea unui nou lider”, a spus el.
Meanwhile on Russian state TV: member of the State Duma, who also hosts 60 Minutes on state TV, Evgeny Popov complains that Russia can't influence who will replace Boris Johnson "the way they elected Trump for the U.S." and therefore they'll have to wait and see who is appointed. pic.twitter.com/MB0gfWF69d
— Julia Davis (@JuliaDavisNews) July 8, 2022
Comentează