Scepticismul Greciei faţă de sancţiunile impuse Rusei ar trebui aplaudat, a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov în timpul unei vizite la Atena, notează agenţia DPA. Puterile occidentale, inclusiv Uniunea Europeană şi Statele Unite, au impus sancţiuni contra Rusiei, drept pedeapsă după ce aceasta a anexat în 2014 Crimeea de la Ucraina.
Rusia a anexat teritoriul, ce include o mare bază navală rusească, după ce Ucraina şi-a înlăturat preşedintele pro-rus pe fondul unor proteste de masă cerând legături mai strânse cu Occidentul. "Apreciem foarte mult poziţia Greciei de a nu fi de acord cu politica de sancţiuni", a declarat Lavrov miercuri la Atena. Conducerea Greciei a obiectat faţă de sancţiuni, condamnându-le drept contraproductive. Relaţiile dintre Rusia şi Grecia s-au îmbunătăţit în ultimii ani după divergenţele dintre Atena şi alţi membri ai UE asupra măsurilor de austeritate economică. Ministrul grec de externe Nikos Kotzias a declarat că nu poate exista securitate în Europa fără Rusia. Grecia şi Rusia doresc să stabilească pacea în Europa şi Orientul Mijlociu, au fost de acord cei doi şefi ai diplomaţiei.
"Canalele de comunicare între NATO şi Rusia trebuie să rămână deschise", a spus Kotzias. Există forţe în NATO care nu doresc acest lucru, dar există şi ţări precum Germania, Grecia şi Franţa care doresc o înţelegere cu Rusia, a adăugat el. Lavrov a insistat că ţara sa a menţinut comunicarea cu Statele Unite. El a notat că alte naţiuni nu sunt obligate să se alinieze cu punctele de vedere ale Washingtonului. Grecia şi Rusia doresc o colaborare economică mai strânsă, concentrată asupra energiei şi turismului. Cele două ţări analizează dacă gazoductul Turkish Stream, construit în prezent pentru a aduce gaz natural din Rusia în Turcia, va fi extins şi în Grecia, adaugă DPA, conform Agerpres.
Comentează