Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia, măsuri speciale la graniță! Se înconjoară cu un sistem neîntrerupt de detectare a rachetelor de croazieră

Vladimir Putin

Rusia se va înconjura de-a lungul frontierei sale cu un sistem neîntrerupt pentru detectarea în avans a lansărilor rachetelor de croazieră, a avioanelor ridicate de la sol în număr mare şi a altor obiective aerodinamice, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile de presă TASS şi Interfax, scrie agerpres.ro.

'În viitor, va fi creat un sistem asemănător cu cel privind avertizarea împotriva atacurilor cu rachete', se menţionează într-un comunicat al ministerului.

Noul sistem, potrivit planurilor Ministerului Apărării rus, va include staţii-radar de tip 'Kontainer' care monitorizează spaţiul aerian pe distanţe lungi până la mii de kilometri (în engleză over-the-horizon radar), dintre care prima a intrat în serviciu la 1 decembrie în Mordovia (500 km sud-est de Moscova).

Acest nou radar este capabil să monitorizeze decolarea mai multor avioane simultan, lansările rachetelor de croazieră sau a unor aparate hipersonice la o distanţă de 2.000 de km de graniţele de vest şi de sud ale Rusiei. Astfel, susţine ministerul, armata rusă dispune de timpul necesar pentru a-şi articula riposta sau de a respinge un eventual atac împotriva unor obiective de pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Radu Mazăre încearcă pe toate căile să scape de pușcărie - Un nou termen la Curtea de Apel București


Următoarea staţie-radar de acest tip urmează să acopere direcţia arctică. 'Este posibil ca evoluţia ulterioară a acestui sistem de detectare radar să vizeze direcţia arctică, la ceea ce noi lucrăm în prezent', a declarat constructorul-şef al staţiei-radar 'Kontainer', Mihail Petrov, citat de TASS.

Staţia-radar devenită operaţională cu o zi în urmă face parte din aceeaşi clasă de monitorizare pe distanţe lungi (over-the-horizon radar), care se bazează pe recepţia unui semnal radio reflectat de ionosferă.

La ora actuală, Rusia dispune de un sistem neîntrerupt de-a lungul graniţelor sale de avertizare în caz de atac cu rachetă, acest sistem având la bază radare moderne de tip 'Voronej' destinate să detecteze eventualele lansări de rachete balistice (asupra teritoriului rus), conform Interfax. Radare de acest tip sunt instalate în regiunile Leningrad, Irkuţk, Kaliningrad, Orenburg, precum şi în ţinuturile Krasnodar, Krasnoiarsk şi Altai.

La începutul lunii octombrie, comandantul adjunct al Forţelor aerospaţiale ruse, generalul Igor Morozov, declarase pentru Interfax că un nou radar de tipul Voronej-M urmează să înceapă să fie construit până la sfârşitul acestui an în Sevastopol, unde se află amplasată baza Flotei Rusiei din Marea Neagră în Crimeea.

'În prezent sunt construite radare lângă Murmansk şi Vorkuta (regiunea arctică). Acestea ar urma să fie date în exploatare în 2022. Un alt radar puternic urmează să devină operaţional în Sevastopol în 2024', a declarat generalul rus într-un interviu pentru ziarul Moskovski komsomoleţ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.