Rusia NU bombardeaza de fapt Statul Islamic. Doar 5% din lovituri vizeaza SI

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 03-10-2015

Actualizat: 03-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Numai o lovitură din 20 ale forţelor aeriene ruse în Siria vizează combatanţi ai grupării Statul Islamic (SI), a deplâns sâmbătă ministrul britanic al apărării Michael Fallon, informează AFP.

Serviciile secrete britanice au observat că 5% din loviturile ruseşti ar fi vizat combatanţi ai organizaţiei jihadiste şi că majoritatea raidurilor au făcut "civili ucişi" şi au vizat opoziţia moderată faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, a declarat Fallon pentru cotidianul The Sun.

El a estimat ca intervenţia rusă "a complicat" mai mult situaţia.

"Analizăm unde au loc loviturile în fiecare dimineaţă", a spus Fallon. "Marea majoritate nu sunt deloc împotriva SI".

"Elementele noastre indică faptul că ei lansează muniţie neghidată asupra sectoarelor frecventate de civili, omorând civili, şi că ei lansează această muniţie împotriva forţelor Armatei Siriene Libere ce luptă contra lui Assad".

Rusia "îl sprijină pe Assad şi perpetuează suferinţele", a adăugat el.

Ministrul a declarat de asemenea că guvernul ar pleda pentru o extindere a participării Marii Britanii la campania aeriană contra SI, considerând "moral eronat" să nu fie lovită organizaţia în Siria. Londra bombardează în prezent doar poziţii ale SI în Irak.

Potrivit lui Michael Fallon, loviturile contra SI permit să se prevină posibile atentate pe teritoriul britanic şi "noi nu putem lăsa aceasta aviaţiei franceze, australiene şi americane".

AGERPRES

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri