Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia se pregătește de război? Antrenament cu muniţie reală în Marea Neagră

sputnik
flota rusia

Nave de război ale marinei ruse au efectuat un exerciţiu de antrenament cu muniţie reală în Marea Neagră, a anunţat joi Flota rusă din Marea Neagră, în timp ce Ucraina şi ţări membre ale NATO desfăşoară exerciţii militare în aceeaşi zonă mai extinsă, relatează Reuters.

Exerciţiul Sea Breeze, cu implicarea Ucrainei şi SUA, intervine pe fondul creşterii tensiunilor între NATO şi Moscova, după ce Rusia a declarat săptămâna trecută că a tras focuri de avertisment şi a lansat bombe de-a lungul rutei unei nave de război britanice pentru a o îndepărta din apele sale teritoriale din apropiere de Crimeea, potrivit agerpres.ro.

Londra a declarat că nu recunoaşte versiunea Moscovei cu privire la incidentul de lângă Crimeea, a cărei anexare de către Rusia în 2014 nu o recunoaşte.

Moscova ceruse anularea exerciţiului Sea Breeze înainte de începerea acestuia, iar Ministerul rus al Apărării a declarat că va reacţiona pentru a proteja securitatea naţională, dacă va fi necesar.

Flota rusă din Marea Neagră a indicat joi într-un comunicat, citat de agenţia de presă Interfax, că echipajele a două nave mari de debarcare au efectuat tiruri asupra unor ţinte maritime şi aeriene în Marea Neagră. Acest exerciţiu a avut loc la două zile după ce Rusia şi-a testat sistemele de apărare antiaeriană instalate în Crimeea.

În plus, după cum a relatat Interfax, la exerciţiile de miercuri a participat şi submarinul diesel 'Kolpino', capabil să transporte rachete de croazieră 'Kalibr', despre care nu precizează dacă a rămas în largul mării sau s-a retras la bază.

La exerciţiul Sea Breeze 2021, destinat să dureze două săptămâni, participă aproximativ 5.000 de militari din NATO şi ai ţărilor aliate, aproximativ 30 de nave şi 40 de avioane şi elicoptere. De asemenea, participă distrugătorul de rachete american USS Ross şi trupe de infanterie marină americane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.