Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia şi Siria vor să construiască o copie a Hagiei Sfânta Sofia în provincia Hama

sfanta sofia

Pe 10 iulie 2020, preşedintele turc i-a redat bazilicii Sfânta Sofia statutul de moschee care era muzeu istoric din 1934. Cu ajutorul unor fonduri private, ruşii şi sirienii au propus reconstrucţia edificiului religios în provincia occidentală Hama din Siria, potrivit Le Figaro, notează news.ro.

Potrivit publicaţiei libaneze Al Modon, pregătirile pentru sit ar trebui să înceapă în august. Ideea a fost a sirianului Nabeul Al-Abdullah, un şef de miliţie pro-regim care a obţinut acordul de la episcopul Bisericii ortodoxe din Hama.

Proiectul a fost supus în Duma, parlamentul rus, care a fost de acord să susţină proiectul. Vitaly Milonov, unul dintre reprezentanţii săi a declarat pentru RIA Novosti că el "consideră Siria un loc corespunzător pentru a construi o copie în miniatură a Sfintei Sofia" şi că "aici creştinii ortodocşi ar putea să ajute la contrucţie". Acest sprijin a fost de altfel confirmat de o vizită a unei delegaţii militare ruse în oraşul sirian Al-Suqaylabiyah unde ar trebui să fie ridicată.

Proiectul este un răspuns indirect al Rusiei prin care îşi exprimă dezacordul în faţa deciziei controversate a preşedintelui turc de a transforma Sfânta Sofia în moschee. "Siria, contrar Turciei, este o ţară care arată clar posibilitatea unui dialog interconfesional pacifist şi pozitiv. Preşedintele Bachar al-Assad nu ar transforma niciodată o catedrală dintr-o denumire în alta", a spus Milonov.

Potrivit geografului din Siria Fabrice Balanche, Rusia lui Putin se afirmă astfel ca o "protectoare a creştinilor". Într-un interviu pentru reforme.net, el arată cum construcţia unei noi catedrale Sfânta Sofia în Siria serveşte unor interese strategice precise. "În timp ce Erdogan se plasează ca un nou calif al musulmanilor, Putin nu poate face altfel decât să amintească rolul Rusiei de protejare a ortodocşilor".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.