Rusia taie în carne vie, după bătăile de stradă dintre migranți: Au fost prinși și vor fi expulzați, iar unii vor rămâne fără cetățenie

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 26-10-2025 15:25

Actualizat: 26-10-2025 15:27

Article thumbnail

Sursă foto: captură youtube

Ministerul de Interne din Rusia a anunţat că peste 80 de persoane au fost duse la secţiile de poliţie pentru interogare după o luptă stradală majoră între migranţi într-o zonă rezidenţială din Moscova şi că toţi străinii implicaţi vor fi expulzaţi, relatează AFP.

Mass-media ruse au publicat înregistrări video cu oameni care se luptă pe stradă cu bâte şi lopeţi şi sparg geamuri printre maşinile parcate în apropierea complexului rezidenţial Prokşino, deşi nu este clar deocamdată motivul bătăilor, scrie agerpres.ro.

Duminică, Ministerul de Interne din Rusia a declarat că 19 persoane au fost arestate pentru huliganism, adăugând că migranţilor cu cetăţenie rusă li se poate revoca cetăţenia. Alţi străini implicaţi vor fi expulzaţi, a precizat ministerul.

"Cetăţenii străini implicaţi care nu sunt închişi vor fi expulzaţi şi li se va interzice reintrarea" în ţară, a declarat Irina Volk, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne.

Migraţia, în special din fostele republici sovietice din Asia Centrală şi Caucaz, a devenit o problemă politică internă majoră în Rusia.

Migraţia a fost restricţionată de la atacul mortal comis asupra unei săli de concerte din Moscova în 2024, despre care autorităţile ruse au declarat că a fost comis de tadjici.

Aproximativ 6,3 milioane de migranţi au sosit în Rusia în 2024, conform cifrelor Ministerului de Interne, aproximativ jumătate din total fiind din Uzbekistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan.

În timp ce economia internă rusă se bazează pe forţa de muncă ieftină din aceste republici, în special în industria construcţiilor şi a bunurilor de larg consum, mulţi cetăţeni ruşi au reacţionat negativ faţă de ceea ce ei consideră a fi un aflux atât de mare de oameni cu puţine cunoştinţe despre obiceiurile sau cultura rusă.

Rusia s-a confruntat cu o lipsă acută de forţă de muncă în mai multe sectoare de la începutul războiului din Ucraina, deoarece sute de mii de oameni s-au alăturat armatei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri