Federaţia rusă de fotbal a denunţat luni o măsură "discriminatorie" după excluderea echipei sale naţionale de la Cupa Mondială 2022, ca o reacţie la invadarea Ucrainei de către armata rusă, informează AFP.
Federaţia a indicat într-un comunicat că este "în dezacord total cu decizia FIFA şi UEFA de suspendare a echipelor ruseşti din toate întâlnirile internaţionale pentru o durată nedeterminată".
Această măsură are "un efect discriminator evident asupra unui mare număr de sportivi, antrenori, angajaţi ai cluburilor sau ai selecţionatei naţionale şi, mai important, asupra a milioane de suporteri ruşi şi străini", subliniază forul de la Moscova.
Federaţia rusă a afirmat, totodată, că "îşi rezervă dreptul de a contesta această decizie a FIFA şi UEFA în acord cu dreptul sportului internaţional", fără să facă alte precizări.
FIFA şi UEFA au anunţat luni, printr-un comunicat comun, că Rusia, gazda Cupei Mondiale 2018, a fost exclusă de la următoarea ediţie a Mondialului de fotbal, care se va desfăşura anul acesta în Qatar, în lunile noiembrie şi decembrie.
Echipa naţională masculină a Rusiei nu este singura vizată de această măsură, selecţionata feminină rusă neputând participa la rândul ei la Campionatul European din Anglia, în luna iulie, în timp ce Spartak Moscova, ultimul club din Rusia angajat în cupele europene în acest sezon, a fost exclus din Europa League.
Rusia tună și fulgeră după excluderea de la Cupa Mondială 2022. Se strigă 'discriminare'
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Designerul-șef al monoposturilor Mercedes va părăsi echipa în sezonul 2026
1

31
Gabriela Ruse joacă miercuri în turul doi la Australian Open
31

66
Radu Drăgușin s-a căsătorit civil cu Ioana Stan
66

13
Victorie pentru Julia Scheib în slalomul uriaș din Italia
13

1.239
Victor Ponta, la prezentarea echipelor pentru Rallye Monte-Carlo Historique, eveniment găzduit de Ion Țiriac: 'Poate cineva are nevoie de un copilot'. Călin Popescu-Tăriceanu, printre concurenți
1.239

42
Meciul Dinamo Zagreb – FCSB va fi arbitrat de o brigadă din Țările de Jos
42

38
Simona Halep a fost desemnată ambasador onorific al turneului WTA 250 Transylvania Open
38

113
Soranei Cîrstea și-a aflat adversara din turul 2 de la Australian Open
113

35
Jucătoarele din naţionala de fotbal a Coreei de Sud ameninţă cu greva din cauza discriminării
35

34
FCSB anunță că Andre Duarte a primit drept de joc și va putea debuta împotriva CFR Cluj
34

113
FOTO Sute de suporteri au fost prezenţi la demolarea vechiului stadion Dinamo. Încep lucrările pentru noua Arenă Multifuncţională
113

67
Cine va arbitra meciul Dinamo Zagreb - FCSB, din Europa League
67

27
România a coborât două locuri în clasamentul FIFA
27

















Comentează