Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Amenințarea supremă a lui Dmitri Medvedev: Rusia va avea motive suficiente de a folosi armele nucleare dacă Ucraina încearcă să recupereze Crimeea

Dmitri Medvedev

Încercările Ucrainei de a recupera peninsula Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014, ar putea conduce la folosirea armelor nucleare de către armata rusă, a avertizat vineri vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.

"Dacă vorbim despre ofensive serioase legate de încercarea de a recupera prin forţă Crimeea, este deplin evident că acesta va fi considerat un motiv pentru folosirea oricărui mijloc, inclusiv cele prevăzute în doctrina de descurajare nucleară", a spus Medvedev într-un interviu acordat unor agenţii de presă ruse, printre care şi TASS.

El a precizat că doctrina Rusiei pentru descurajare nucleară prevede posibilitatea recurgerii la armele nucleare dacă existenţa statului rus în sine este ameninţată. Or, încercarea de a smulge o parte a statului rus este un atac la adresa existenţei sale, a explicat Medvedev, referind-se la Crimeea anexată de Rusia.

Mesaj pentru 'prietenii' americani

"Prin urmare, puteţi trage concluziile: există fundamentele evidente pentru folosirea oricărei arme. Absolut oricare", a ameninţat fostul preşedinte rus. "Sper că 'prietenii' noştri de peste Ocean sunt conştienţi de asta", a completat el.

Totuşi, Medvedev crede că declaraţiile oficialilor ucraineni despre recuperarea Crimeei sunt mai degrabă propagandă. "Tot felul de declaraţii despre recuperarea Crimeei sau altceva ... Vedeţi, asta este propagandă şi aşa trebuie tratată. Ea există mereu în timp de război", a observat responsabilul rus.

"Aceasta în primul rând pentru că situaţia economică prin care trec ei, spre deosebire de noi, este oribilă", consideră Medvedev, adăugând că la ora actuală Kievul supravieţuieşte economic doar datorită finanţărilor externe. "Ucraina nu este doar o ţară ruinată, este o ţară întreţinută complet din exterior, un stat falit", a apreciat el.

Cât despre posibilitatea ca Ucraina să adere curând la UE, în opinia fostului preşedinte rus aceasta este "o minciună absolută".

El mai crede că preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, se grăbeşte să intensifice ajutorul militar pentru Ucraina întrucât agenda sa ar pierde elan atât în SUA, cât şi în Occident în general.

"Biden şi apropiaţii lui fac tot ce pot pentru a intensifica acest ajutor cât mai repede posibil. Dar republicanii nu le vor permite. Este adevărat, ei îşi mai agită pumnii în faţa noastră. Unii republicani nebuni cer să fie doborâte avioane (ruseşti), dar asta nu înlătură ideea principală: conflictul în Ucraina este agenda democraţilor, şi nu doar a democraţilor, ci a lui Joe Biden personal. El s-a aruncat adânc în această afacere încă de când era vicepreşedinte. Şi-a adus în Ucraina fiul (Hunter Biden - n. red.), care a început să facă avere acolo doar pentru că era fiul lui Biden. Pentru el asta este o rană nevindecată şi care nu se va vindeca niciodată", a remarcat Dmitri Medvedev, citat de agenţia TASS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.