Rusia va găzdui o reuniune internaţională cu privire la Afganistan

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 07-02-2017

Actualizat: 07-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: fox news

Moscova va găzdui la mijlocul lui februarie o reuniune internaţională cu privire la Afganistan, la care vor fi invitate ţări din regiune, dar mai ales nu vor participa state occidentale, a anunţat marţi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, informează AFP, potrivit agerpres.

'Le-am confirmat colegilor noştri afgani invitaţia la o nouă reuniune asupra reglementării (conflictului), care ar urma să aibă loc la mijlocul lui februarie la Moscova, cu participarea reprezentanţilor ruşi, afgani, pakistanezi, chinezi, iranieni şi indieni', a precizat Lavrov în timpul unei conferinţe de presă cu omologul său afgan Salahuddin Rabbani.

Citeşte şi: Primul lider rus care recunoaşte: Ruşii SUNT VINOVAŢI pentru războiul din Ucraina

'Ne aşteptăm ca partenerii noştri să fie reprezentaţi la un nivel înalt. Majoritatea dintre ei şi-au confirmat participarea', a adăugat şeful diplomaţiei ruse, fără a preciza ce ţări au răspuns acestei invitaţii.

De asemenea, Lavrov a estimat că 'talibanii ar trebui incluşi într-un dialog constructiv', pentru a găsi o soluţie la conflictul afgan, în condiţiile în care luptele s-au înteţit, iar gruparea Statul Islamic (SI) a prins rădăcini în această ţară, ceea ce a făcut ca anul 2016 să fie, după 2009, cel mai sângeros pentru civili, potrivit ONU.

Reprezentantul special al Kremlinului pentru Afganistan, Zamir Kabulov, declara în decembrie 2015 că obiectivele talibanilor 'coincid' cu cele ale Moscovei în lupta împotriva grupării SI.

Dacă ministrul rus al afacerilor externe nu a evocat participarea occidentalilor la această viitoare reuniune de la Moscova, el şi-a exprimat totuşi speranţa că viitoarele contacte cu administraţia lui Donald Trump cu privire la Afganistan vor fi mai fructuoase decât cele de pe vremea lui Barack Obama.

'Sunt convins că vom stabili un parteneriat mai bun, care nu va fi subminat de circumstanţe ce nu au nimic de-a face cu situaţia, cum a fost cazul cu administraţia (americană) precedentă', a declarat Lavrov.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri