Apar informații că Rusia pregătește ceva cumplit: cum vrea să lase civilii ucraineni fără curent și fără căldură

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 19-01-2026 05:30

Article thumbnail

Sursă foto: mold-street.com

Serviciile de informații militare de la Kiev avertizează că Moscova vizează noduri critice ale rețelei energetice pentru a lăsa civilii fără curent și fără căldură.

Armata rusă pregătește noi atacuri asupra unor obiective strategice din sistemul energetic al Ucrainei. Este vorba de stațiile de transformare care susțin funcționarea centralelor nucleare, a anunțat Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului Apărării ucrainean.

„Pentru a forța Ucraina să accepte cereri de capitulare inacceptabile în vederea încheierii războiului, statul agresor Rusia ia în calcul atacarea unor obiective strategice din sistemul energetic al țării noastre, în special a stațiilor de transformare care alimentează centralele nucleare ucrainene”, a transmis GUR pe canalul său oficial de Telegram, citată de Interfax-Ukraine.

Patru centrale nucleare energetice cheie ale Ucrainei

Ucraina dispune de patru centrale nucleare energetice active – Zaporojie, Rivne, Hmelnițki și Pivdennoukrainsk – care asigură o parte semnificativă din producția de electricitate a țării. Cea mai mare dintre acestea, centrala de la Zaporojie, este și cea mai mare din Europa și se află sub ocupație rusă din 2022. Funcționarea acestor unități depinde de conectarea lor la rețeaua energetică națională, prin stații de transformare și linii de înaltă tensiune, care permit evacuarea energiei produse și menținerea siguranței reactoarelor.

Ofițerii ucraineni de informații spun că Moscova urmărește să deconecteze reactoarele centralelor nucleare de la sistemul energetic unificat al Ucrainei. Dacă acest plan va reuși, populația civilă ar putea rămâne „complet fără electricitate și căldură”.

„Până la jumătatea lunii ianuarie, forțele ruse au desfășurat activități de recunoaștere asupra a zece obiective critice de infrastructură energetică din nouă regiuni ale Ucrainei”, au precizat serviciile de informații. „Intențiile Kremlinului de a ataca stații de transformare, folosind mijloace hibride pentru a afecta producția de energie a centralelor nucleare, demonstrează caracterul genocidar al războiului” purtat de Rusia împotriva Ucrainei, au transmis oficialii Apărării de la Kiev.

Totodată, Rusia intenționează să își intensifice campania de presiune asupra statelor europene și asupra Occidentului în ansamblu. Scopul este descurajarea sprijinului acordat Ucrainei, în special a celui care vizează capacitatea de a respinge atacurile aeriene rusești asupra infrastructurii energetice critice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri