DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rusia zice că a citit planurile NATO în Marea Neagră: 'Nu se va întâmpla niciodată'

digi24
Crimeea marea neagra flota rusă nave

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat luni Occidentul că se foloseşte de criza alimentară, încercând să dea vina pe Rusia, pentru a institui o prezenţă navală NATO în Marea Neagră, relatează EFE.

'Anumite încercări ale partenerilor noştri de a lega problema aprovizionării pieţei mondiale cu cereale şi îngrăşăminte ruseşti de deblocarea porturilor ucrainene sunt menite să ascundă planurile lor de a aduce forţe navale NATO aici (în Marea Neagră) şi de a crea un mecanism de export de cereale care să fie controlat de Alianţa Nord-Atlantică', a declarat el într-o conferinţă de presă.

Lavrov s-a declarat convins că un astfel de scenariu 'nu se va întâmpla niciodată pentru că statele riverane Mării Negre înţeleg perfect ceea ce se întâmplă', scrie agerpres.ro.

Rusia şi Turcia, potrivit şefului diplomaţiei ruse, care 'respectă pe deplin' Convenţia de la Montreux din 1936, ce reglementează trecerea din Marea Mediterană în Marea Neagră, au propus mecanisme pentru 'rezolvarea crizei alimentare create artificial, într-un mod destul de nedureros pentru toţi'.

'Încercările de a crea în mod deliberat această criză sunt inadmisibile. Nu există probleme în privinţa exportului nostru de cereale, îngrăşăminte, cu excepţia acelor probleme create de sancţiunile occidentale care, de fapt, au creat bariere ilegale în domenii precum închirierea de nave, plata serviciilor şi escalele portuare, printre altele', a declarat Lavrov, scrie agerpres.ro.

El a afirmat că grânele ucrainene rămân blocate în porturile ucrainene din cauza refuzului Kievului de a demina apele sale teritoriale.

Nu este prima oară când şeful diplomaţiei ruse face declaraţii în acest sens. Anterior, Lavrov a spus că Londra încearcă să găsească un motiv pentru ca marina regală britanică să intre în Marea Neagră, de unde să conducă 'procesul de eliberare' a cerealelor ucrainene, potrivit postului rusesc de televiziune REN TV.

Ucraina acuză Rusia de blocarea porturilor sale, Kievul neputând în consecinţă să-şi exporte cerealele, orzul, floarea-soarelui etc, ceea ce ar putea duce la o criză alimentară de proporţii pe plan internaţional, în condiţiile în care o serie de ţări, în special din Africa, depind de exporturile de grâne ucrainene.

După ocuparea porturilor sale de la Marea Azov de trupele ruse invadatoare, Ucraina se teme să înlăture minele care apără portul Odesa, de la Marea Neagră, întrucât forţele ruse ar putea profita de această oportunitate pentru a invada Odesa, conform media ucrainene.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.