În timp ce Rusia atacă dezlănțuit la granița României, iar resturi de dronă au căzut pe teritoriul țării noastre, Ministerul Apărării din România anunță exerciții de mobilizare a populației. De asemenea, un alt anunț al Ministerului Apărării vizează recrutarea de noi militari.
”În perioada 02-07 octombrie 2023, în județele Vrancea și Vaslui se va desfășura „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei și a teritoriului pentru apărare - MOBEX VN-VS-23.
Exercițiul are caracter de rutină, activități similare fiind organizate în acest an și în județele Timiș, Caraș-Severin, Harghita și Covasna.
MOBEX VN-VS-23 este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război și ale Legii nr. 477/2003, republicată, privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare.
Un exercițiu asemănător s-a mai desfășurat în anul 2005, în județul Vrancea, respectiv în anul 2017, în județul Vaslui, aspect care, a implicat, de asemenea, chemarea rezerviștilor prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, conform obligațiilor legale ce le revin acestor instituții.
Acest tip de exercițiu se planifică și se organizează pe timp de pace, pe întregul teritoriu național, în scopul verificării modului de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, a stabilirii coeziunii acționale între personalul militar activ și rezerviștii din rezerva operațională, precum, și pentru menţinerea antrenamentului rezerviștilor, prin derularea unor activități militare de instruire specifice fiecărui domeniu.
În conformitate cu prevederile cuprinse la art. 67 alin. (2) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, rezerviștii au obligația să participe la antrenamentele şi exerciţiile de mobilizare, la solicitarea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale. Refuzul de a primi ordinul de chemare și neprezentarea la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare constituie contravenție, conform art. 80 alin. (1) lit. a) și lit. h) din Legea nr. 446/2006. Totodată, angajatorii au obligația, de a asigura prezența rezerviștilor, care au calitatea de salariați, la aceste structuri, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum 5 zile, pe baza unei adeverinţe eliberate de centrul militar, conform prevederilor cuprinse la art. 75 din Legea nr. 446/2006.”, arată un comunicat al Ministerului Apărării.
Ministerul Apărării, campanie de recrutare
”Ministerul Apărării Naționale continuă activitățile de recrutare a tinerilor – băieți și fete, pentru posturile de soldați și gradați profesioniști, în limita locurilor rămase neîncadrate. Informații referitoare la oferta profesională, condițiile de recrutare, selecție și de repartiție sunt furnizate de către personalul recrutor din unitățile militare şi personalul birourilor informare-recrutare din judeţele sau sectoarele Municipiului Bucureşti în care candidaţii îşi au domiciliu.
Înscrierea se poate face până la data de 29 septembrie 2023, iar termenul final de întocmire a dosarelor de candidat este 2 octombrie 2023.
Condiţiile şi criteriile generale de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii care optează pentru dobândirea calităţii de soldat/ gradat profesionist în activitate se regăsesc pe pagina de internet https://www.recrutaremapn.ro/sgp.php.”, arată Ministerul Apărării.
Comentează