Concernul rus Gazprom a anunțat așa-zisele autorități de la Tiraspol despre micșorarea volumului de gaze naturale livrate autonomiei cu 30% în luna octombrie și 40% - în luna noiembrie. Subiectul respectiv a fost discutat luni, 17 octombrie, la ședința prezidată de liderul separatist, Vadim Krasnoselski, conform deschide.md.
Potrivit reprezentanților transnistreni, „situația este una dificilă”, iar pronosticurile nu sunt deloc pozitive.
Aceștia mai susțin că micșorarea volumului de gaze naturale livrate regiunii va crea, doar în luna octombrie, un deficit de 36 milioane m3, iar în luna noiembrie – 55 milioane m3.
Transnistrenii precizează că au expediat deja mai multe scrisori în adresa factorilor de decizie din Rusia, însă, neavând un răspuns clar, îndeamnă populația din regiune să economisească. În primul rând, susține Tiraspolul, va fi micșorat volumul gazelor naturale livrate către întreprinderile, precum Uzina metalurgică de la Rîbnița și Centrala de la Cuciurgan.
„Centrala de la Cuciurgan are un contract cu Energocom pe care trebuie să-l onoreze în deplinătate. Pentru luna octombrie nu au cum să vină cu propunere de revizuire a contractului. Contractul pe care l-au semnat era în cunoștință de cauză. Vom vedea pentru luna noiembrie care va fi situația”, a spus Andrei Spînu.
De menționat că R.Moldova importă 67% de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan. Alte 33% erau anterior importate din Ucraina, însă după ce Rusia a bombardat mai multe obiecte de infrastructură energetică, Kievul a anunțat despre sistarea operațiunilor de export a energiei. În acest sens, autoritățile de la București au venit în ajutor Chișinăului și au anunțat că sunt dispuși să asigure R.Moldova cu acele 30% din energie electrică necesară.
Comentează