Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ruşii lipoveni din Brăila se pregătesc să iasă la colindat în prima seară de Crăciun pe rit vechi

stiri.md
Craciunul pe stil vechi

Ruşii lipoveni din Brăila, o comunitate formată din aproximativ 2.000 de persoane concentrate în cartierul Pisc din municipiu, sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi şi încep să colinde pe la casele oamenilor, potrivit tradiţiei păstrate de peste 300 de ani, în prima seară a Crăciunului.

Ei au mers încă de dimineaţă la biserică, unde au participat la slujba primei zile a Sărbătorii Naşterii Domnului, iar sâmbătă, 8 ianuarie, credincioşii de rit vechi vor lua parte la slujba pentru soborul Sfintei Fecioare Maria şi cea închinată primului Mare Mucenic Ştefan, potrivit Agerpres.

Potrivit preşedintelui Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Brăila, Fenia Jipa Rubanov, cu colindul merg, de regulă, bărbaţii şi copiii, iar obiceiul se ţine începând din prima zi de Crăciun şi până la Anul Nou, care este pe data de 14 ianuarie.

Colindătorii merg din casă în casă şi cântă colindele religioase specifice sărbătorii Crăciunului, care au "iz religios", ele fiind, în esenţă, cântece religioase.

Sărbătoarea începe din prima zi a Crăciunului, când toţi cei care au ţinut post merg la biserică la Sfânta Liturghie, unde primesc binecuvântarea preotului ca să poată mânca.

Potrivit tradiţiei, bărbaţii îmbrăcaţi de sărbătoare cu "rubaşcă" apretată (cămaşă tradiţională rusească) şi cu câte o "padiovca" nouă (haină tradiţională) merg primii la biserică de pe la ora 4-5 dimineaţa. Bărbaţii au prioritate în faţa altarului lângă preot, iar femeile se aşază în spatele acestora, gătite cu o "supcă" (fustă lungă, largă, colorată) şi nelipsitul "poias" (un brâu de lână colorat ca un curcubeu, cu ciucuri speciali, care se ţese numai în ziua de Sfânta Maria, în timp ce se citesc cele 40 de molifte).

Femeile măritate trebuie obligatoriu să poarte pe cap acel "sbornic" (o bască din material lucios, lucrată cu migală şi împodobită cu diferite mărgele şi paiete).

Prima zi de Crăciun pe rit vechi este sărbătorită în familie, conform tradiţiei, iar slujba ţinută în prima zi este una scurtă, având în vedere că a fost un post lung de 40 de zile.

Imediat după slujbă, oamenii merg acasă şi sărbătoresc în familie, în camera de oaspeţi, cu nelipsitele piroghi - un fel de plăcinte sau vareniche - ceva asemănător colţunaşilor, cu răcitură, cârnaţi, caltaboşi, peşte, prune uscate, fierte şi îndulcite cu zahăr şi cu grâu fiert şi aromatizat cu vanilie sau rom, un aperitiv special de Crăciun.

La Brăila se află Mitropolia lipovenilor din toată lumea, aici fiind hirotoniţi preoţi pentru comunităţile ortodoxe de rit vechi de pe toate continentele. Slujba de Crăciun se ţine în Catedrala Mitropolitană, unică în toată creştinătatea de rit vechi, aici fiind Centrul Mondial al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi. Aşezământul poartă hramul "Acoperământul Maicii Domnului" şi adăposteşte moaştele primului Mitropolit al ruşilor staroveri, Ambrozie. Catedrala respectă succesiunea încăperilor lăcaşurilor de rit ortodox, respectiv pridvor, pronaos, naos şi altar, fiind construită în stil neoclasic şi romantic, cu elemente bizantine, antice şi gotice.

Credincioşii creştini de rit vechi se consideră păstrătorii "adevăratei credinţe ortodoxe" şi vechilor rânduieli tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe, păstrează calendarul pe stil vechi, iar serviciile religioase le oficiază în limba slavonă. Deosebirile cele mai importante între ritul ortodox vechi şi cel nou constau în faptul că credincioşii din prima categorie se închină cu două degete, pe când ceilalţi cu trei degete; scriu numele Mântuitorului cu un singur "i" - Isus; preotul de rit vechi slujeşte în slavonă, iar ortodocşii de rit vechi ocolesc biserica în sensul acelor ceasornicului, nu invers, aşa cum fac ceilalţi.

Obiceiurile lipovenilor sunt puţin diferite de cele ale celorlalţi ortodocşi. Bărbaţii poartă bărbi, iar femeile batic. De asemenea, lipovenii nu fumează în încăperile în care se află o icoană. Posturile lor sunt mai lungi, de câte cinci săptămâni fiecare.

Ortodocşii de rit vechi nu iau "moţul" copiilor şi consideră un păcat să mănânci noaptea. Simbolul Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi este crucea cu opt braţe, care poate fi întâlnită deasupra tuturor bisericilor lipoveneşti. În casele lipovenilor, fiecare cameră are câte o icoană şi există un loc pentru rugăciune, numit în slava veche "Colţul ocrotitor al lui Dumnezeu".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.