Rușii scot artileria psihologică : Au lansat un atac cu drone fix în orașul natal al lui Zelenski

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 11-09-2023

Actualizat: 11-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un atac masiv cu drone și rachete a fost lansat luni de ruși asupra orașului natal al președintelui Volodimir Zelenski, Krivoi Rog. Mai multe rachete rusești și cel puțin 11 drone au atacat orașul Krivoi Rog luni dimineață, potrivit oficialilor ucraineni, citați de Sky News. Oleksandr Vilkul, care conduce administrația militară din oraș, a anunțat pe Telegram că au fost „o noapte și o dimineață grele” pentru locuitori .

„Inamicul a atacat Ucraina, inclusiv orașul nostru, cu rachete și UAV-urile de atac Shahed-136/131. Au fost două atacuri combinate", a spus el. Vilkul a mai spus că nu au fost anunțate decese. Loviturile au provocat incendii și cel puțin patru case au fost avariate, a precizat ucraineanul.

Orașul natal al președintelui Zelenski este vizat frecvent de atacuri. Precedentul a avut loc vineri, atunci când o rachetă a lovit o clădire a poliției, omorând un polițist.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri