DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rușii vor să plece în spațiu: 34% dintre ei vor să călătorească în cosmos

selfie spatiu

Mai mult de o treime dintre ruşi, 34%, vor să plece în spaţiu ca turişti, potrivit unui sondaj publicat luni cu prilejul sărbătoririi a 60 de ani de la istoricul zbor în spaţiu al cosmonautului rus Iuri Gagarin, relatează EFE.

De asemenea, 24% dintre cei chestionaţi au mărturisit că au visat în copilărie sau mai târziu să devină cosmonauţi, potrivit sondajului realizat de Fundaţia Opiniei Publice (FOM).

Mai mult de jumătate dintre participanţii la sondaj, 57%, au considerat că Rusia continuă să conducă cursa spaţială, în timp ce 32% nu au fost de aceeaşi părere, scrie Agerpres.ro.

Majoritatea ruşilor (55%) au fost de părere că ţara lor trebuie să colaboreze cu alte state la dezvoltarea sectorului spaţial, deşi 35% au afirmat că Rusia ar trebui să realizeze cercetările în mod independent.

Peste o treime dintre ruşi (38%) au considerat că trebuie alocate mai multe fonduri cuceririi spaţiului, lucru respins însă de 25% dintre cei intervievaţi.

Luni, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la ieşirea în spaţiu a lui Gagarin, cosmonauţii ruşi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au trimis o felicitare în care au mulţumit tuturor persoanelor care au contribuit la progresele realizate pentru cucerirea spaţiului.

În data de 12 aprilie 1961 întreaga planetă a aflat de numele lui Gagarin, care a marcat începutul unei noi ere, cea a zborurilor cu echipaj în spaţiu, au scris Sergey Ryzhikov, Sergey Kud-Sverchkov, Oleg Novitskiy şi Piotr Dubnov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.