Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rutierul Daniel Crista câștigă prima etapă a Turul ciclist al Municipiului Deva la contratimp individual

ciclism

Rutierul Daniel Crista a câştigat, sâmbătă, prima etapă a Turul ciclist al Municipiului Deva, proba de contratimp individual, în timp ce ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, s-a clasat pe locul al patrulea la secţiunea Elite.

Crista a fost urmat de Valentin Pleşea şi de Attila Malnasi la Elite, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Ciclism.

La Elite feminin, prima a fost Miriam Stan, urmată de Noelle Darabant-Huşanu, scrie Agerpres.ro.

Ioan Dobrin a câştigat la Under-23, urmat de Iustin Văidian şi Tudor Căzăceanu.

La juniori, victoria a revenit lui Alex Iacob, în timp ce în proba similară feminină s-a impus Cătălina Cătineanu. La cadeţi au câştigat Cristian Staicu, respectiv Alexandra Cioclu.

Larisa Petruş a obţinut victoria la Master feminin, Adrian Marchiş la Master 1 masculin, Filip Grigorescu la Master 2 masculin, iar Botond Bagoly la Master 3 masculin.

Duminică este programată etapa a doua, proba de fond.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.