Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ryan Giggs spune că şi-a 'pierdut echilibrul' când a lovit-o cu capul în gură pe fosta sa iubită

Alex Livesey/Getty Images
giggs

Judecat pentru violenţă domestică într-un tribunal din Manchester, fostul internaţional galez Ryan Giggs a asigurat, miercuri, că şi-a "pierdut echilibrul” când a lovit-o cu capul în gură pe fosta sa iubită, Kate Greville, conform news.ro.

În timpul procesului său într-un tribunal din Manchester, Giggs, în vârstă de 48 de ani, a izbucnit în lacrimi în timp ce a descris noaptea petrecută în închisoare, după arestarea sa din 1 noiembrie 2020, drept "cea mai urâtă experienţă din viaţa lui”. " Eram speriat. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată, eram atât de speriat”, a spus el.

Giggs a spus că incidentul, petrecut la casa lui din Manchester, a început când el şi iubita lui de atunci, Kate Greville, s-au luptat pentru a controla un telefon mobil, relatează AFP.

Relaţia lor, marcată de despărţiri dese, s-a deteriorat apoi, dar fostul antrenor al Ţării Galilor, care a recunoscut că nu le-a fost niciodată fidel iubitelor sale, a crezut că sunt încă un cuplu.. În timpul disputei, "ne-am pierdut complet echilibrul pentru că am alunecat pe pungile de cumpărături” în bucătărie, a explicat el. După această cădere în care "ni s-au ciocnit capetele”, "am văzut că o doare”, a adăugat Giggs, interogat miercuri de procuratură.

Sora lui Kate Greville, Emma, ​​prezentă la faţa locului, a sunat la poliţie, acuzându-l pe fostul fotbalist că i-a dat un cot în maxilar.

Giggs, care a pledat nevinovat, a spus că nu a lovit-o intenţionat pe Emma Greville.

Marţi, el a asigurat că nu a comis niciodată violenţă împotriva femeilor. Întrebat miercuri de reprezentantul procuraturii, Peter Wright, despre tendinţa sa de a „face lucruri, când eşti supărat, pe care apoi le regreti”, fostul sportiv a răspuns „da”.

Giggs trebuie să răspundă şi pentru infracţiunea de control asupra partenerului său în timpul relaţiei lor, care a început în 2017. Dacă va fi găsit vinovat de acuzaţiile aduse împotriva lui, riscă până la cinci ani de închisoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.