Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a adoptat Legea anti-Tokes. Cine contesta statul national ramane fara decoratie

LASZLO TOKES - CONFERINTA
Plenul Senatului a adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă prin care se face posibilă retragerea decoraţiilor acordate unor persoane, în cazul unor declaraţii, fapte sau acţiuni ale acestora care încalcă prevederile Constituţiei privind statul naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil Propunerea legislativă completează Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, introducând la articolul 51 posibilitatea retragerii decoraţiilor "pentru fapte, declaraţii sau acţiuni prin care se încalcă prevederile art. 1 alin 1, art 3 alin 1 sau art 13 din Constituţia României". Iniţiativa semnată de deputatul PSD Bogdan Diaconu a fost aprobată cu 91 de voturi "pentru", 8 voturi "împotrivă" şi 3 abţineri, urmând ca decizia finală să fie luată de Camera Deputaţilor. Prevederile constituţionale la care se face referire în actul normativ prevăd la articolul 1, alineatul 1 că "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil". De asemenea, articolul 3, alineatul 1 menţionează: "Teritoriul României este inalienabil". Totodată, articolul 13 din Constituţiei prevede că "în România, limba oficială este limba română". În actuala formă, articolul 51 al Legii 29 prevede: "Calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situaţii: a) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate; b) pentru fapte dezonorante, altele decât cele prevăzute la lit. a), care aduc prejudicii morale membrilor ordinului". Conform articolului 52 al legii, "pentru judecarea faptelor dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor ordinului, altele decât cele prevăzute la art. 51 lit. a), se constituie un consiliu de onoare pentru fiecare ordin".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.