Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a aflat câți refugiați a primit România până acum

rt.com
refugiati

Dintre cei 160.000 de refugiaţi a căror redistribuire între statele Uniunii Europene a fost decisă la Consiliul European pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din luna septembrie au fost relocaţi până în prezent numai 3.822 (2,4%), iar 139 dintre aceştia au ajuns în România, precizează publicaţia spaniolă El Pais în ediţia de luni, citând datele Comisiei Europene şi ale Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Citește și: Fina lui Mircea Eliade s-a iubit cu Charlie Sheen și se teme că are SIDA / FOTO HOT

Conform aceleiaşi decizii, relocarea celor 160.000 de refugiaţi aflaţi în taberele din Grecia şi Italia trebuie finalizată într-un termen de doi ani, dar ritmul relocărilor este foarte lent. Prin urmare, Comisia Europeană a cerut statelor membre să-şi respecte angajamentele şi să accelereze preluarea solicitanţilor de azil pentru a slăbi presiunea asupra Greciei şi Italiei, ţări unde în prezent se află peste un milion de migranţi extracomunitari care doresc să-şi continue drumul către ţările din nordul Europei.

Cei mai mulţi migranţi au fost preluaţi în baza cotelor obligatorii de Franţa, respectiv 1.330, urmată de Olanda, cu 520, Finlanda şi Portugalia, cu 485 şi, respectiv, 478, potrivit unui tabel publicat de El Pais.

Citește și: Un român face senzație pe străzi: Interpretează DIVIN, la vioară, o piesă La Familia / VIDEO

La polul opus se află Bulgaria, cu 6 refugiaţi, Croaţia şi Republica Cehă, ambele cu 4 refugiaţi, în timp ce Austria, Polonia, Slovacia şi Ungaria nu au primit niciun refugiat prin mecanismul cotelor obligatorii. De altfel, Ungaria şi Slovacia au contestat acest mecanism la Curtea de Justiţie a UE, guvernul de la Budapesta convocând în plus un referendum la care populaţia se va pronunţa pe 2 octombrie asupra cotelor obligatorii de refugiaţi.

România apare în tabelul menţionat, care este actualizat până la data de 10 august 2016, cu 139 de migranţi primiţi.

Citește și: Top 10 beneficii pentru sănătate dacă bei apă cu lămâie

Din datele OIM rezultă că statele europene preferă să preia migranţi mai degrabă din taberele din Grecia, întrucât în taberele din Italia se află migranţi proveniţi în special din Africa subsahariană şi care de obicei nu au nicio pregătire profesională. De asemenea, unele ţări au pus condiţii pentru acceptarea cotei de refugiaţi. Este cazul celor trei state baltice (Lituania, Estonia şi Letonia) care cer ca solicitanţii de azil să fie familii cu copii, să cunoască limbi străine şi să aibă experienţă profesională, criterii criticate de Comisia Europeană, transmite agerpres.ro.

Citește și: Xiaomi a lansat o maşină de spălat portabilă şi inteligentă

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.