DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

S-a DECIS: de la ce oră se întâlnesc Iohannis și Dăncilă, la Palatul Cotroceni

iohannis dancila

Întâlnirea pe care preşedintele Klaus Iohannis o va avea miercuri cu premierul Viorica Dăncilă este programată la ora 10.30, a anunţat Guvernul.

Conform agendei de miercuri a premierului, anunţată de către Guvern, întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu şeful statului va avea loc de la ora 10.30 la Palatul Cotroceni.

Întâlnirea are loc la solicitarea şefului statului, în contextul informaţiilor privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului privind amnistia şi graţierea unor fapte penale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a confirmat că joi va avea loc o nouă şedinţă de Guvern şi a precizat că în şedinţa de marţi Executivul nu a avut în discuţie un astfel de act normativ privind legislaţia penală.

"Nu a fost vorba în şedinţa de Guvern despre un act normativ privind amnistia sau graţierea. O să fie şi joi şedinţă de Guvern. Tematica şi ordinea de zi o putem comunica doar în ziua şedinţei de Guvern, în funcţie de avizele pe care le primesc actele care vin spre aprobare”, a spus Barbu.

Întrebat de ce au loc două şedinţe de Guvern în aceeaşi săptămână, purtătorul de cuvânt a explicat că era urgentă adoptarea unei Ordonanţe privind deşeurile, astfel că s-a convocat o şedinţă în ziua de marţi.

"În această zi a fost adoptat un act foarte important, acea OUG de la Ministerul Mediului, care nu suporta amânare şi s-a luat decizia să se facă această şedinţă pentru a se adopta acest act. Asta pe de-o parte, pe de de altă parte, având în vedere că se apropie vacanţa parlamentară şi sunt acte normative ce au nevoie de adoptare şi nu suportă amânare şi în funcţie de avizele care vor veni, atunci joi vor fi incluse pe ordinea de zi”, a spus Nelu Barbu.

Informaţiile privind intenţia Guvernului de a adopta o Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea au apărut însă de la sfârşitul săptămânii trecute, dar au fost negate de către liderii coaliţiei de guvernare.

Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, luni seară, la TVR; că aceste informaţii au fost “aruncate în presă”, iar “foarte mulţi muşcă subiectul”.

Liderul ALDE a afirmat însă că o Ordonanţă de Urgenţă pentru amnisite şi graţiere s-a mai dat pe vremea Guvernului Năstase, iar ideea nu este de neconceput, dar o astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu. “Primul lucru pe care vreau să îl remarc este că această idee a unei amnistii şi a unei graţieri nu ar fi de neconceput. De ce? S-a mai făcut în România, e adevărat, cu foarte mulţi ani în urmă, 2002 sau 2003. O astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu. Unii spun că nu este oportună pentru că imediat se personalizeză discuţia şi se trece la evocarea numelor persoanelor care ar beneficia de o astfel de măsură. Ca să nu lungesc vorba, se spune . Suntem oare capabili să lăsăm această problemă de personalizare o clipă deoparte, nu o excludem din discuţie, şi abordăm puţin altfel problema?”, a declarat Tăriceanu.

Şi liderul PSD, Liviu Dragnea, a negat aceste informaţii. "I-am întrebat pe doamna premier şi pe domnul ministru al Justiţiei dacă există vreo intenţie de adoptare a unei OUG de graţiere pentru şedinţa de Guvern de mâine. Amândoi au infirmat aceste zvonuri apărute în spaţiul public", a transmis Liviu Dragnea, luni, pentru Digi 24.

Anterior, ministrul Tudorel Toader a declarat că la Ministerul Justiţiei nu există în dezbatere sau în avizare o Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă s-au întâlnit ultima oară în luna mai, pentru a discuta pe tema politicii externe, inclusiv a relocării ambasadei României în Israel. La întâlnirea de atunci a participat şi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, chemat pentru a da explicaţii după ce România, alături de Ungaria şi Cehia, a blocat o iniţiativă a Uniunii Europene lansată de Franţa şi de alte state membre UE, care critica relocarea ambasadei Statelor Unite la Ierusalim. Şeful statului spunea atunci că Guvernul nu s-a consultat cu el când a acţionat pentru blocarea declaraţiei UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.