Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a declanșat nebunia: Rusia anunță că Ucraina a atacat Crimeea cu rachete americane ATACMS/ Video

rachete sua

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (aflată sub ocupaţie rusă - n.r.), a anunţat sâmbătă dimineaţa Ministerul Apărării rus, informează dpa.

Amploarea şi impactul atacului asupra peninsulei ucrainene Crimeea, care a fost anexată ilegal de Moscova în 2014, erau iniţial neclare. Kievul nu a comentat deocamdată alegaţiile Ministerului Apărării rus.

Rusia, care poartă un război pe scară largă împotriva Ucrainei de mai bine de doi ani, anunţă adesea presupuse succese ale apărării sale antiaeriene în cazul unor drone sau atacuri cu rachete ucrainene.

Marţea trecută, Ucraina a atacat armata rusă în Crimeea cu rachete primite recent de la SUA. Presa independentă a relatat despre lovituri asupra a trei baze militare în Crimeea, soldate cu mai multe victime.

În ultimele săptămâni, Washingtonul a anunţat că va livra Ucrainei rachete ATACMS cu rază şi mai lungă de acţiune, ca parte a noului pachet de armament destinat Kievului. În livrările precedente, raza rachetelor de acest tip a fost limitată la 165 de kilometri.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis că va recupera întreg teritoriul ocupat de Rusia în mai bine de doi ani de război, inclusiv Crimeea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.