S-a deschis circulaţia cu restricţie de tonaj pe DN 2C

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 08-02-2023

Actualizat: 08-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax.ro

Circulaţia pe DN 2C, între Costeşti şi limita judeţului Ialomiţa, a fost deschisă, cu restricţie de tonaj de 7,5 tone, informează miercuri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"După acţiunile susţinute ale drumarilor s-a reuşit deschiderea circulaţiei pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone pe DN 2C (km 0+000 - km 48+000) între Costeşti (judeţul Buzău) şi limita judeţului Ialomiţa", spune CNAIR, într-un comunicat.

Compania de drumuri sfătuieşte conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate, informează Agerpres.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri