S-a făcut bilanţul final al inundaţilor din Galaţi: Valoarea pagubelor este uriașă, câte drumuri și poduri au fost afectate de viituri

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 23-09-2024

Actualizat: 23-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Captură video

Consiliul Judeţean Galaţi anunţă, luni, bilanţul final al drumurilor afectate de inundaţii. Potrivit datelor, este vorba despre peste 77 de kilometri de drum judeţean, 83 de podeţe şi 44 de poduri, valoarea pagubelor fiind estimată la peste 62 de milioane de lei, scrie news.ro.

”S-au finalizat evaluările în teren pe drumurile judeţene afectate de inundaţii. Valoarea estimată a pagubelor se ridică la 62,2 milioane de lei”, anunţă, luni, Consiliul Judeţean Galaţi.

Sursa citată a precizat că este vorba despre:

- 20 de drumuri judeţene, cu o lungime totală de 77,6 km

- 83 de podeţe

- 44 de poduri

“Avem evaluările gata, facem repede documentaţia tehnică, procedurile de achiziţie şi dăm drumul la treabă. E foarte mult de muncă. Cele mai mari probleme sunt pe DJ251G, între Vârlezi şi Valea Mărului, pe DJ251, între Slobozia Conachi şi Cudalbi, pe DJ253, între Viile şi Cudalbi, şi pe DJ242H, între Târgu Bujor şi Jorăşti”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Au fost afectate tronsoane de drum de pe DJ242, DJ242A, DJ242B, DJ242C, DJ242D, DJ242E, DJ242H, DJ251, DJ251A, DJ251C, DJ251D, DJ251F, DJ251G, DJ251J, DJ251L, DJ253, DJ254, DJ254C, DJ255.

Potrivit oficialilor CJ Galaţi, valoarea exactă va fi stabilită după realizarea expertizelor şi a documentaţiei tehnice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri