Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a încheiat VOTUL! Un sondaj al Federaţiei Europene a HOTĂRÂT: Cea mai bună gimnastă a Europei e o ROMÂNCĂ

gimnastica

Cătălina Ponor a fost desemnată, luni, de către forul european de profil (UEG), cea mai bună gimnastă a anului 2017, în urma unui sondaj destinat fanilor care şi-au exprimat voturile timp de zece zile, potrivit NEWS.RO.

Citeşte şi: Traian Băsescu DESFIINŢEAZĂ propunerea PSD şi face un APEL către Iohannis: 'Jucaţi, domnule preşedinte!'

UEG nu a anunţat şi numărul de voturi cu care a câştigat Cătălina Ponor, care a fost propusă la secţiunea ”Cea mai bună gimnastă din 2017” chiar de forul continental.

De asemenea, la masculin, Marian Drăgulescu a ocupat locul secund în preferinţele fanilor, fiind şi el propus de UEG la categoria ”Cel mai bun gimnast”.

UEG anunţase, în 5 ianuarie, cinci categorii destinate voturilor fanilor, între care şi cele pentru cea mai bună gimnastă şi cel mai bun gimnast.

Voturile s-au închis luni dimineaţă, la ora 11.00.

Federaţia Europeană de Gimnastică a organizat în premieră acest sondaj.

Gimnasta Cătălina Ponor a participat, în luna noiembrie, la ultimul concurs din carieră, în Mexic, la ”Abierto Mexicano de Gimnasia”, o competiţie care a îmbinat şi conceptul de gală demonstrativă. Cătălina Ponor a câştigat şi medaliile de aur la bârnă şi sol şi a fost aplaudată minute în şir de miile de spectatori la ceremonia de premiere. La 30 de ani, din care peste 25 dedicaţi gimnasticii, Cătălina Ponor, participantă la trei ediţii JO, are în palmares 23 medalii la marile competiţii mondiale, între care trei de aur la Jocurile Olimpice şi opt la Campionatele Europene, plus sute de alte distincţii la etape de Cupă Mondială sau turnee inter-ţări.

La rândul său, Marian Drăgulescu, la cei 37 de ani, îşi continuă cariera, fiind unul din cei mai apreciaţi gimnaşti la nivel mondial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.