Se închide Berlinul. Pacienţii din spitale nu vor mai putea fi vizitaţi, cu excepţia copiilor sub 16 ani

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 14-03-2020

Actualizat: 14-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: iHeartBerlin

Capitala germană Berlin interzice toate evenimentele publice şi private cu peste 50 de persoane, cu aplicare imediată, în încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului, informează sâmbătă DPA, scrie Agerpres.

Autorităţile oraşului au închis toate cinematografele, teatrele, sălile de concerte şi facilităţile sportive, inclusiv săli de sport şi studiouri de fitness, precum şi baruri, pub-uri, cazinouri şi cluburi, până cel puţin pe 19 aprilie.

Restaurantele din Berlin vor rămâne deschise dacă se va păstra 1,5 metri distanţă între clienţi.

Pacienţii din spitale nu vor mai putea fi vizitaţi, conform noilor reguli, cu excepţia copiilor sub 16 ani şi a celor grav bolnavi. Bătrânii aflaţi în case de îngrijire nu vor mai putea primi vizitatori cu vârsta sub 16 ani.

Conform datelor de la Institutul de Virologie Robert Koch, citat de EFE, cazurile de pacienţi cu coronavirus din Germania au depăşit 3.000, iar numărul deceselor a ajuns la opt. La Berlin, peste 200 de persoane au fost testate pozitiv pentru coronovirus.

Vezi si: Ce drepturi poate interzice Klaus Iohannis prin decretul privind starea de urgență: raționalizarea alimentelor și interzicerea circulației, permise de lege .

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri