Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a întâmplat MINUNEA în Venezuela. A fost anunțat un acord pentru găsirea unei soluții negociate. Detaliile înțelegerii dintre Nicolas Maduro și Juan Guaido

facebook.com
Venezuela

Guvernul şi opoziţia din Venezuela au căzut de acord asupra înfiinţării unei platforme de dialog permanent, după ce au încheiat o sesiune de negocieri în Barbados, a anunţat joi o sursă oficială norvegiană, relatează AFP preluat de agerpres.

Vezi și: O nouă tentativă de lovitură de stat a avut loc în Sudan. Armata a anunțat arestări printre ofițerii de rang înalt ai armatei și serviciilor de informații

"A fost înfiinţată o platformă care va lucra continuu şi rapid, pentru a se ajunge la o soluţie negociată şi în cadrul posibilităţilor oferite de Constituţie", a menţionat Ministerul norvegian de Externe într-un comunicat dat publicităţii la Caracas.

Delegaţiile guvernului şi opoziţiei s-au reunit de luni în Barbados pentru a treia rundă de negocieri cu începere din mai, sub auspiciile Norvegiei. Primele două reuniuni organizate în mai la Oslo nu au dus la niciun rezultat notabil.

"Este prevăzut ca părţile să desfăşoare consultări pentru a putea avansa în negocieri", a adăugat ministerul, fără să anunţe o dată pentru o nouă întâlnire.

Surse din rândul celor două părţi au confirmat pentru AFP încheierea negocierilor din Barbados.

Guvernul norvegian a îndemnat cele două părţi să ia "un maxim de precauţii în comentariile şi declaraţiile lor în relaţie cu procesul" de dialog.

Săptămâna trecută, Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei de peste 50 de ţări, a respins ideea unor noi negocieri după moartea în detenţie "ca urmare a torturii" a căpitanului de marină Rafael Acosta Arevalo. Acesta era acuzat de guvern că a dorit să participe la o "tentativă de lovitură de stat" dejucată.

La rândul său, Nicolas Maduro a afirmat în mai multe rânduri că dialogul "va continua" cu opoziţia, "pentru pace în Venezuela".

Pe lângă disputa politică dintre preşedintele socialist şi liderul opoziţiei, Venezuela, ţara cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, traversează cea mai gravă criză economică din istoria sa recentă.

Hiperinflaţia ar urma să atingă 10.000.000% în 2019, potrivit FMI. Penuria de medicamente şi combustibil se extinde şi un sfert din populaţie are nevoie de un ajutor umanitar de urgenţă, potrivit ONU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.