Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a lansat Clubul lui Vântu: Tatulici este profesor de Dezbatere!

www.romaniatv.net
Sorin Ovidiu Vântu

Clubul de Business și Politică SOV https://sov.club/ a fost lansat online, el promițând proiecte de anvergură pentru cei care trec de cele trei luni de cursuri și care reușesc să își convingă finanțatorul de viabilitatea proiectelor lor.

”Poți primi sume între 100.000 și 300.000 de EURO pentru a-ți lansa propria afacere

Poți primi finanțare gratuita pentru afacerea pe care o ai deja

Poți primi consultanță gratuită pentru afacerea ta

Poți primi 1.000.000 de EURO pentru a-ți lansa propriul partid politic

Poți învăța în 3 luni lucruri pe care majoritatea nu le învață într-o viață

Poți ajunge un membru al elitelor acestei țări

Poți învăța lucruri pe care puțini le cunosc, iar cei care le cunosc nu vor să ți le spună”, se arată pe site-ul Clubului de Afaceri si Politica SOV.

Pentru a deveni membru al Clubului și a beneficia de finanțările promise, pașii sunt simpli, se arată pe site:

”Parcurgi INTEGRAL materialul de curs oferit de Clubul de Afaceri și Politica SOV;

Participi la testarea națională organizată după finalizarea sesiunii de cursuri;

Obții un calificativ satisfăcător la testare și devii membru al clubului”.

Printre lectorii care vor preda la Clubul de Afaceri și Politică SOV se regăsește chiar Sorin Ovidiu Vîntu, care ține cursuri de Business. Apoi apar și alte nume cunoscute, cum ar fi Sorin Freciu, care predă Finanțe, Mihai Tatulici, care predă cursuri de Dezbatere, jurnalistul Cristian Unteanu care predă Politică Externă și Cătălin Popa care predă Comunicare.

De asemenea, printre lectori se regăsesc și Atena Săndulescu (Psihologie), Daniel Jiroveanu (Management) și Iura Luncașu (Carismă). După cum menționează organizatorii, Sesiunea 1 de curs, care se desfășoară în perioada 8 Aprilie 2021 - 30 Iunie 2021, permite accesul gratuit la cursuri până la 16 aprilie inclusiv. Cursurile pot fi văzute în această perioadă de către orice utilizator care se loghează gratuit pe site-ul https://sov.club/ .

Sorin Ovidiu Vântu a anunțat de altfel și pe pagina sa de facebook relansarea Clubului de Business și Politică SOV.

În mesajul său, SOV chiar le promite românilor că vor învăța să facă bani repede și mulți pe platforma Clubului. O promisiune care va atrage atenția, cu siguranță.

SOV a lansat anunțul relansării în contextual protestelor de stradă, el cerându-i ”Generației” să facă ea schimbarea pe care o cere în stradă și să își aleagă cu grijă lista de revendicări.

În cuvântul înainte de prezentare al Clubului, Sorin Ovidiu Vântu declară că acest Club ”își propune să reconstruiască elitele politice și de afaceri ale României”, el anunțând că a alocat acestui proiect suma de 60 milioane USD.

”Așa cum ți-am precizat și în postarea video, politicul și afacerile trebuie să meargă mână în mână, pentru că nu poți fi un mare politician fără să te pricepi la business și nu poți ajunge un mare om de afaceri fără să știi și politică. Atât în politică cât și în afaceri, cunoașterea și rețeaua de contacte reprezintă cheia succesului. Clubul îți va da posibilitatea să înveți și să-ți construiești rețeaua de contacte”, mai spune SOV în mesajul său de întâmpinare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.