'Il Fenomeno – Povestea unui superstar'. S-a lansat documentarul despre viața lui Adrian Mutu.

Autor: Anca Flondor

Publicat: 02-12-2025 22:28

Actualizat: 02-12-2025 22:34

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Filmul documentar “Il Fenomeno - Povestea unui superstar” aduce în prim plan cele mai importante momente din cariera fostului internațional Adrian Mutu. Documentarul are patru episoade și a fost lansat marți.

Gică Hagi, Cosmin Contra, Gabi Tamaș, Ciprian Marica, Răzvan Raț, Adrian Neaga, Victor Pițurcă, Cesare Prandelli, Francesco Totti, Wesley Sneijder, Marco Matterazzi, Adriano, Luca Toni sau Zlatan Ibrahimovic au vorbit despre Mutu în film. De asemenea, și copiii fostului internațional au povestit momente inedite trăite alături de tatăl lor.

”A fost un an și jumătate, doi de muncă. Am început prin a ne cunoaște puțin, eu și Remus (n.r. – regizorul Remus Achim), chiar dacă ne știm de 21 de ani. Nu am lucrat împreună la vreun proiect, așa că atunci când am început am fost puțin reticent.

L-am întrebat direct: ‘Băi, Remus, ce vrei de la mine? Ce vrei de la filmul ăsta?’. Dacă spunea cancan, dacă spunea că face un documentar cronologic, un rezumat al carierei mele, îi spunea imediat că nu. Mi-a spus un lucru care m-a impresionat: ‘Vreau să le arăt tuturor cine este Adrian Mutu, omul din spatele superstarului, omul normal’. Am zis: ‘Da, dar mai vreau ceva. Aș vrea ca povestea mea să transmită un mesaj’. Și anume că orice situație grea este un semnal de alarmă prin care poți să devii mai bun, o mai bună versiune a ta. Iar aici, acest mesaj se ramifică în două direcții.Una merge către părinți, și anume că trebuie să ne învățăm copiii să aibă succes, cum să-l gestioneze, trebuie să-i pregătim pentru succes și nu pentru eșec. Trebuie să le schimbăm mentalitatea într-una pozitivă, într-una de campioni.", a spus Mutu în discursul său.

"Prin sacrificiu pot deveni o variantă mai bună"

"Voi (n.r. – părinții) sunteți primii și după aia noi, antrenorii, să continuăm munca începută. Haideți să ne pregătim copiii pentru succes. După aceea, când atingi un nivel de succes important trebuie să ne gândim că având o pregătire în spate pot face față tentațiilor vieții, anturajului, și nu vor cădea în greșeala pe care am făcut-o eu. A doua direcție este către cei care se află într-o situația grea, și nu neapărat sportiv. Este un semnal că pot deveni mai buni printr-o disciplină interioară, prin perseverență, prin determinare și muncă multă. Prin sacrificiu pot deveni o variantă mai bună.

Și vă dau un exemplu. Până la episodul Chelsea eu fusesem declarat o singură dată jucătorul anului în România, iar apoi am fost declarat de încă patru ori, am devenit golgheterul României all-time în meciuri oficiale, în 2007 am fost cel mai bun străin din Serie A, în 2008 cel mai bun jucător din Serie A și plus alte peste 50 de premii.

Practic, cea mai mare parte a carierei și premiile pe care le-am luat și recunoștința de care am avut parte a fost după acest episod. Și aici este mesajul care sper să atingă și să motiveze persoanele care se află în dificultate, pe atleții care trec prin urcușuri și coborâșuri. Dacă eu am putut, pot și ei”, a spus Adrian Mutu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri