Întrevederea dintre preşedinţii SUA şi Rusiei, Joe Biden şi Vladimir Putin, va avea loc pe 16 iunie la Geneva, în vila La Grange, a anunţat joi o reprezentantă oficială a Ministerului de Externe al Elveţiei, informează TASS, conform AGERPRES.
"Întrevederea va avea loc la vila 'La Grange' din Geneva, pe 16 iunie", a spus ea.
În comunicatul publicat pe pagina de Twitter a MAE elveţian se subliniază că "Elveţia le mulţumeşte celor două ţări pentru încredere, exprimată prin alegerea Genevei" drept loc pentru desfăşurarea summitului.
Vila "La Grange", construită în secolul al XVIII-lea, se află în mijlocul parcului cu acelaşi nume ce se întinde pe o suprafaţă de peste 21 de hectare, situat pe malul lacului din Geneva, la marginea oraşului. Acesta este cel mai mare parc urban, loc de relaxare foarte iubit de locuitorii Genevei. Din 1917 vila aparţine oraşului. În prezent, acolo se află o bibliotecă, au loc excursii pentru turişti.
Din 8 până în 18 iunie vila va fi închisă pentru vizitatori, în jurul parcului au fost ridicate garduri metalice, iar în parc au loc lucrări de amenajare. Autorităţile cantonului Geneva au anunţat pe 9 iunie impunerea stării de securitate sporită din 14 până pe 17 iunie. Sunt interzise zborurile de drone deasupra întregului canton.
Preşedintele american Joe Biden a părăsit miercuri dimineaţă Statele Unite, îndreptându-se spre Marea Britanie, prima etapă a turneului său european şi unde va participa la un summit G7, înaintea unei prime şi foarte aşteptate întrevederi cu omologul său rus Vladimir Putin, la Geneva.
Summitul cu Vladimir Putin va fi punctul culminant al acestei prime deplasări externe, ce intervine într-un moment în care Joe Biden se află în dificultate în ţară, pe fondul unor tensiuni în tabăra sa. Discuţiile cu Putin, ce vor viza Ucraina, Belarusul, soarta opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi, atacurile cibernetice, se anunţă aspre şi dificile, mai ales asupra ultimului punct.
S-a stabilit! Când se va întâlni Joe Biden cu Vladimir Putin. Este o chestiune de zile
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

134
FMI critică fix măsura luată de Ilie Bolojan în scandalul prețului carburanților: Ce spun experții
134

14
Iranul salută armistiţiul din Liban şi cere retragerea forţelor israeliene
14

328
Lupta pentru putere la Ierusalim - Cum afectează războaiele Israelului preferințele politice: Ultimul sondaj
328

1.129
O femeie s-a certat cu soțul, iar de nervi a ieșit pe balcon și a început să arunce 160.000 de dolari pe geam
1.129

2.500
Europa îi face o ofertă lui Donald Trump: România ar putea juca un rol important în Strâmtoarea Ormuz
2.500

1.404
Armistițiul dintre Israel și Liban afectează prețul petrolului - Care sunt noile tendințe
1.404

2.217
Misiunea Artemis II: momentul critic al revenirii pe Pământ, trăit de echipaj - "Am fost șocați"
2.217

46
Noi tensiuni între Beijing și Tokyo - China cere Japoniei să investigheze ameninţările la adresa diplomaţilor săi
46

115
Criteriul de "viaţă cinstită" pentru migranţi revoltă societatea civilă suedeză
115

54
Acuzații de crime de război - Cel mai decorat veteran al Australiei, eliberat pe cauțiune
54

85
China se plânge că Europa devine prea protecţionistă - Presiuni asupra Madridului
85

3.858
NATO lansează ”Operațiunea Diana”: O tehnologie revoluționară va schimba modul în care se poartă războaiele
3.858

3.496
Puternicii miniștri din G7 îi transmit un mesaj lui Donald Trump, chiar de la Washington: Este urgent să se limiteze costurile acestui război
3.496
















Comentează