S-a stabilit termenul pentru prezentarea și adoptarea bugetului pe 2027

Article thumbnail

Sursă foto: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Bugetul pentru 2027 ar urma să fie prezentat în Parlament și votat până la finalul anului, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

„Acest lucru este necesar pentru a permite tuturor, nu doar instituțiilor publice, să aibă o viziune de ansamblu a întregului parcurs”, a declarat Cărbunaru.

Ce spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat joi că este aproape finalizată procedura prin care fiecare minister, fiecare ordonator de credite transmite către Ministerul de Finanțe, prin aplicația e-Buget, datele care să prezinte perspectiva cheltuielilor și veniturilor.

„Suntem aproape de finalizarea acestei proceduri. Cele mai multe instituții au început să-și trimită datele și, după discuțiile de astăzi, cel mai probabil în zilele următoare, o să avem viziunea de ansamblu necesară”, a spus Cărbunaru.

El susține că această etapă este necesară pentru a avea o evaluare a ceea ce fiecare minister, fiecare ordonator de credite intenționează să facă pentru anul viitor. Cărbunaru a mai spus că bugetul pe anul viitor trebuie să confirme ceea ce piețele așteaptă: „Statul să-și demonstreze capacitatea de a-și ține cheltuiele sub control, de a se înscrie în țintele de deficit, sigur, fără a omite necesarele măsuri de relansare economică”.

Dan Cărbunaru: Finalul anului ar trebui să regăsească România cu un buget prezentat în Parlament și votat

Întrebat când va fi gata bugetul, purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus: „Finalul anului ar trebui să regăsească România cu un buget prezentat în Parlament și votat”.

„Acest lucru este necesar pentru a permite tuturor, nu doar instituțiilor publice, să aibă o viziune de ansamblu a întregului parcurs pentru anul viitor. Vorbim aici de predictibilitate, dar vorbim și de seriozitatea angajamentului Guvernului de a oferi României un buget bine așezat, care să ajute și instituțiile publice și mediul privat să se poată organiza cu cifre concrete în față”, a adăugat Dan Cărbunaru..

Google News
București
Temperatură15°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri