Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a terminat cu scandalurile dintre PSD și PNL? Răspunsul lui Nicolae Ciucă

Ciuca 22

Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat joi seară, la România Tv, în legătură cu confruntările recente dintre PSD și PNL, că „este una normală”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au decis să aibă candidaţi pe liste comune pentru alegerile europarlamentare, el spunând că este un test pentru a vedea dacă actuala coaliţie „a căpătat cu adevărat credibilitate”.

„Vedeți, este o coaliție între două partide mari, istorice, cel puțin PNL este partidul cu cea mai mare istorie în România și chiar în UE. Această confruntare între partide este una normal, pentru că de aceea există democrație. Dar în situații complicate, în situații în care nu se lasă să se întrevadă o soluție, este absolut normal și văd asta ca făcând parte din atributul de responsabilitate al oricărui lider politic să se angajeze pe un drum care excede interesului politic al unui partid sau al altuia, al unui lider politic sau al altuia și să vedem interesul țării. (...) La final de noiembrie, nu au fost mulți analiști care să dea șanse acestei coaliții. Ea trebuie să existe în continuare”, a spus Nicolae Ciucă.

Liderul liberal se declară a fi „un om al stabilităţii”.

Acesta a explicat şi „necesitatea listei comune” pentru alegerile pentru Parlamentul European.

„Necesitatea listei comune este aceea că după doi ani şi cinci luni vrem să verificăm dacă această coaliţie a căpătat cu adevărat credibilitate şi cetăţenii României au încredere în ea. De aceea nu am luat niciun fel de decizie cu privire la ceea ce se întâmplă după aceea. (...) Este un început pentru un proiect care să ne asigure guvernarea pe următorii patru ani de zile”, a mai Nicolae Ciucă.

Cele mai recente scandaluri dintre PNL și PSD sunt cele de la Timiș și Prahova. Amintim că Alin Nica a fost demis de la PNL Timiș, iar prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, preşedinte al PSD Prahova, a anunţat astăzi că a făcut demersurile necesare încetării mandatului său de prefect, pentru a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, funcţie pentru care PNL Prahova a anunţat că îl susţine pe Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.