Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a votat excluderea lui Cristian Preda din PMP

preda

Consiliul Executiv Naţional al PMP a votat, luni seară, excluderea din PMP a lui Cristian Preda, "ca urmare a susţinerii unui alt candidat la Preşedinţie", fiind însă nevoie de decizia Consiliului Naţional, a declarat secretarul general al PMP, Cristian Petrescu.

Cristian Petrescu a spus că această decizie s-a votat în unanimitate. Cei prezenţi au fost de acord că Preda "nu mai poate face parte din PMP atâta timp cât a susţinut pe altcineva (la prezidenţiale n.r.)" şi reprezentanţii PMP îi vor solicita retragerea acestuia din funcţia de europarlamentar.

Secretarul general al PMP a precizat că decizia Consiliul Executiv Naţional de excludere a lui Cristian Preda din PMP trebuie să fie votată şi de Colegiul Naţional al partidului.
Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, despre europarlamentarul PMP Cristian Preda, care a criticat-o în ultimul timp, că "în politică este foarte important caracterul, ca şi în viaţă".

Udrea a fost întrebat despre faptul că europarlamentarul Cristian Preda a criticat-o în ultima perioadă, iar luni a cerut demisia ei din fruntea partidului.

"Pe domnul Cristian Preda nu l-am băgat în seamă în ultimul timp şi am cerut colegilor, în toată această perioadă în care de multe ori s-a dorit să fie dat afară, le-am cerut să aştepte să terminăm campania, că nu avea rost să-i dăm satisfacţia de a vorbi despre dânsul. Eu cred că în politică este foarte important caracterul ca şi în viaţă, de aceea despre oameni precum domnul Cristian Preda n-am ce să spun", a răspuns Elena Udrea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.