Cea de-a treia ediţie a programului guvernamental Start-Up Nation ar putea fi lansată până la sfârşitul anului, cu prilejul rectificării bugetare, a declarat sâmbătă, la Braşov, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Oprea, care a participat la o dezbatere organizată de Camera braşoveană de Comerţ şi Industrie pe tema noilor oportunităţi de finanţare, potrivit AGERPRES.
"Suntem în perioada de dezbatere, am fost la Bucureşti, cu Consiliul IMM-urilor, la Timişoara, acum suntem la Braşov şi luna viitoare - aşa cum prognozăm noi, la sfârşitul lunii - trebuie să ştim cum va arăta grila de finanţare, procedurile - foarte rapide şi, cu ocazia primei rectificări bugetare, să putem lansa programul anul acesta", a afirmat Oprea.
Potrivit acestuia, în urma discuţiilor de până acum cu mediul de afaceri, principalele modificări cerute în privinţa criteriilor de selecţie a proiectelor sunt legate de cofinanţare, de educaţia antreprenorială, de o mai bună definire a codurilor CAEN şi eliminarea criteriului legat de numărul locurilor de muncă create. "Dar este devreme să ne pronunţăm cum vor arăta aceste criterii. Vom continua aceste dezbateri, încercăm să ţinem cont de toate părerile şi să vedem care sunt cele mai bune criterii pe care le avem, ţinând cont că Start Up Nation este un program de succes şi că mă aştept că, în ediţia a treia, 2019, să fie mult mai mulţi antreprenori tineri care îşi doresc să debuteze în afaceri pe acest program", a spus Oprea.
El a estimat că în această următoare ediţie a programului ar urma să fie depuse în jur de 50.000 de aplicaţii.
În ceea ce priveşte decontările pe programul pe 2018, ministrul le-a transmis tinerilor antreprenori care aşteaptă să primească banii că sumele necesare vor fi alocate din bugetul central, de asemenea, la rectificare, însă a subliniat că plăţile se vor putea face inclusiv în 2020.
"Au început deconturile, plăţile efective pentru 2018 pentru cei care au ales să se adreseze direct agenţiilor regionale (ale ministerului - n.r.) şi nu au mers prin bănci. Sunt şi bănci care au început deja să furnizeze creditele, să facă plăţile. (...) Avem un grafic de plăţi, am socotit foarte bine, având experienţa din 2017 şi analiza rezultatelor din 2017, nevoia de credite bugetare este în ultima parte a anului, chiar în ultima lună. Anul acesta, am prelungit, plăţile se vor putea face şi în cursul anului viitor, pentru că am avut exemple de antreprenori cărora le-a întârziat furnizarea de echipamente. Se pot face plăţi inclusiv în 2020 pentru ediţia din 2018 şi atunci această prognoză bugetară şi solicitările noastre către Ministerul Finanţelor sunt astfel încât proiectul să meargă înainte fără nicio sincopă", a afirmat Radu Oprea.
Conform acestuia, singura garanţie pentru continuarea programului "vine din zona politică".
"Garanţia (pentru continuarea programului - n.r.) vine din zona politicului şi de aceea am introdus acest program şi toate celelalte de sprijin a IMM-urilor, toate măsurile bune luate de Guvernul Dăncilă, într-un pact pentru bunăstrarea românilor şi ar trebui ca acest pact să fie însuşit şi de ceilalţi. Sigur, şi eu am citit cu surprindere, îngrijorare şi cu revoltă declaraţiile altora de a opri un program bun, aşa ca Start-Up Nation", a conchis Oprea.
S-ar putea relansa la finalul anului programul Start-up Nation
Explorează subiectul
Articole Similare

9
Alertă în SUA: Ford recheamă 4,3 milioane de vehicule, din cauza unei erori software
9

15
Boom-ul AI încetinește? Nvidia a înregistrat o scădere de 5% a acțiunilor în ciuda rezultatelor peste aşteptări
15

2.170
Ministrul USR a numit un controversat personaj șef peste o companie de interes strategic: Procurorii DNA descriu tot episodul
2.170

1.864
Sectorul 2 pregătește o companie municipală pentru infrastructură
1.864

2.475
VIDEO Ministrul Agriculturii: 'Toate şcolile din Marea Britanie folosesc puiul românesc. De ce?' / De ce România se opune acordului Mercosur
2.475

84
SUA amână vânzarea activelor Lukoil pentru a forța mâna Moscovei în negocierile de pace
84

879
AI, declanșatorul unei noi crize globale? Scenariul care avertizează asupra unor șocuri economice și sociale
879

716
„Grânarul Europei” revine pe hartă. Planul Ministerului Brabu pentru supremație în UE
716

1.429
Statul a plătit 2,63 miliarde de lei către 5 milioane de români în luna februarie: Cine sunt beneficiarii
1.429

1.490
Ministrul Agriculturii cere Consiliului Concurenței să ancheteze rapid sectorul cărnii de porc: Nu putem vinde marfă congelată din Spania
1.490

46
Uruguayul şi Argentina ratifică primele Acordul UE-Mercosur
46

3.046
Paradoxul care lovește extrem de dur economia României: țara noastră a rămas în urmă la un capitol la care avem oameni foarte buni
3.046

2.348
Apar bonurile digitale: se reduc controalele celor de la ANAF, iar verificările se fac Online / Modificări cruciale anunțate de Ministerul Finanțelor
2.348

















Comentează