DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

S-au impus noi restricții în SUA după ce numărul de cazuri COVID-19 a trecut de 12 milioane

Twitter
coronavirus SUA

Statele Unite au depăşit sâmbătă pragul de 12 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, iar aici au fost înregistrate, în total, peste 255.000 de decese asociate, potrivit News.ro

Luna aceasta, mai mult de 20 de state au impus noi restricţii în încercarea de a opri răspândirea coronavirusului.

În ultimele şase zile, potrivit calculelor Reuters, au fost înregistrate aproximativ 1 milion de noi cazuri de infectare. Creşterea s-a accelerat, având în vedere că trecerea de la 10 milioane de cazuri la 11 milioane a fost făcută în opt zile, iar de la 9 milioane la 10 milioane de cazuri, în zece zile.

În apropierea Zilei Recunoştinţei - sărbătorită în a patra zi de joi a lunii noiembrie, în Statele Unite, şi în a doua zi de luni a lunii octombrie, în Canada -, autorităţile încearcă să limiteze deplasările.

Citește și: Marea Britanie și Canada au încheiat un acord comercial post-Brexit

Vineri, peste 1 milion de oameni au zburat din aeroporturile americane, potrivit datelor Transportation Security Administration. De la începutul epidemiei aici, aceasta a fost a doua cea mai aglomerată zi, în ciuda recomendărilor făcute de autorităţile sanitare cetăţenilor să rămână acasă.

Vineri a fost înregistrat şi cel mai mare număr de infecţii zilnice, 196.815.

Oficialii din Sănătate au avertizat că, în curând, sistemul sanitar va fi copleşit dacă oamenii nu respectă recomandările, în special cele privind deplasările şi adunările.

Faţă de 2019, este aşteptat ca numărul celor care călătoresc cu avionul în săptămâna Zilei Recunoştinţei să scadă cu 47,5%. Chiar şi aşa, este estimat că 2,4 milioane de oameni vor călători cu avionul. Cât priveşte deplasările cu maşina, este prevăzut că acestea o să scadă cu doar 4%.

Guvernatorii din 7 state din Vestul Mijlociu - Wisconsin, Minnesota, Illinois, Ohio, Kentucky, Indiana şi Michigan - i-au încurajat pe rezidenţi să ţină seama de sfaturile medicilor şi să nu sărbătorească Ziua Recunoştinţei cu oameni din afara gospodăriilor lor.

Referitor la anunţul făcut de Pfizer, că vaccinul dezvoltat are o eficienţă de peste 90%, guvernatorul statului Illinois, J.B. Pritzker, a spus: „Este o veste minunată, dar asta nu înseamnă că trebuie să lăsăm garda jos”.

Începând de sâmbătă, în California au fost impuse restricţii de deplasare.

Citește și: Donald Trump cere încă o renumărare a voturilor în statul Georgia

Recentele cifre anunţate pentru statul vestic sunt mai îngrijorătoare decât vârful înregistrat în luna august, potrivit Los Angeles Times.

California este, în prezent, al doilea cel mai afectat stat american după Texas.

Potrivit noilor măsuri, în vigoare până pe 21 decembrie, deplasările sunt interzise între orele 22:00 şi 05:00. Ordinul afectează 41 dintre cele 58 de districte californiene şi, în total, peste 94% din populaţia statului.

În California locuiesc aproximativ 40 de milioane de oameni, acesta fiind cel mai populat stat american.

New York City se numără între zonele din SUA în care sunt impuse astfel de restricţii. Localurile şi sălile de sport pot fi deschise până la ora 22:00, însă unităţile de învăţământ au fost închise.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.