S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Elveţia - Copiii sub 14 ani au acces gratuit

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-10-2023

Actualizat: 23-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: digisport.ro


Drumul tricolorilor spre Euro 2024 se încheie în luna noiembrie, cu un meci cu Elveţia, pe Arena Naţională, partidă la finalul căreia s-ar putea sărbători calificarea la turneul final, notează frf.ro, potrivit news.ro.

Biletele pentru meciul cu Elveţia sunt disponibile online pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro, dar şi în aplicaţia Fan Arena by FRF.

Preţurile biletelor:
35 lei – Peluze
60 lei – Tribune
300 lei – VIP albastru
500 lei – VIP roşu

COPIII AU ACCES GRATUIT ÎN CELE DOUĂ TRIBUNE

Ca urmare a prezenţei numeroase a copiilor pe Arena Naţională, la meciul cu Andorra, în semn de mulţumire pentru atmosfera creată de copii şi comportamentul acestora, Federaţia Română de Fotbal a extins sectorul Family Zone pentru întreaga capacitate a celor două tribune. Astfel, copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit la ambele tribune, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, să fie introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Pentru ca un copil să beneficieze de bilet, e necesară prezenţa a cel puţin unui adult şi se pot comanda maximum 4 bilete.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri