Guvernul german a promis marţi o recompensă de un milion de euro pentru prinderea autorilor sabotajului care a provocat o pană de curent generalizată la Berlin la începutul lunii ianuarie, o măsură excepţională în contextul în care ancheta privind un misterios grup de extremă stânga a ajuns într-un impas, relatează AFP, potrivit news.ro.
Acest atac, revendicat de Vulkangruppe (Grupul Vulcan), un grup despre care nu se ştie aproape nimic în ciuda anilor de activitate, a scos în evidenţă slăbiciunea anumitor infrastructuri critice, chiar în momentul în care autorităţile doresc să le consolideze în faţa ameninţării ruse.
Procuratura şi poliţia „anunţă o recompensă de un milion de euro pentru orice informaţie care ar permite identificarea autorilor”, a declarat ministrul german de interne Alexander Dobrindt într-o conferinţă de presă.
Anunţul vine în contextul în care nu s-a făcut public niciun progres în anchetă, la aproape o lună de la comiterea faptelor, când aproximativ 45.000 de gospodării au rămas fără curent electric timp de aproape o săptămână.
Pe 3 ianuarie, incendierea unei instalaţii electrice din sud-vestul capitalei a lăsat în întuneric peste 100.000 de persoane, a privat unele dintre ele de încălzire, a întrerupt reţelele mobile şi internetul şi a paralizat transportul public. Revenirea la normal a avut loc abia pe 7 ianuarie.
Procuratura federală a deschis rapid o anchetă pentru „apartenenţă la o organizaţie teroristă” şi „sabotaj”, după ce Vulkangruppe şi-a asumat responsabilitatea pentru atac în mediul online. Acest grup revendicase deja în jur de 10 atacuri din 2011, dintre care unul în martie 2024 a vizat o fabrică Tesla lângă Berlin, unde liniile electrice care alimentau site-ul au fost incendiate. Autorităţile nu au identificat niciodată autorii, complicii sau membrii grupului.
Primarul Berlinului, Kai Wegner, care a fost el însuşi foarte criticat pentru modul în care a gestionat criza, a salutat anunţul recompensei, care demonstrează, în opinia sa, că arestarea autorilor este „prioritatea absolută”. „Oricine atacă infrastructurile noastre critice pune în mod deliberat în pericol vieţi omeneşti”, a scris el pe X.
În timp ce Germania a denunţat în mod constant o campanie de sabotaj şi spionaj rus, avaria gigantică provocată de incendiul unei singure instalaţii şi absenţa sistemelor paralele care să garanteze funcţionarea au scos la iveală vulnerabilitatea unei infrastructuri critice a capitalei germane.
Dobrindt a promis că săptămâna aceasta camera inferioară a parlamentului, Bundestagul, va adopta o nouă lege privind protecţia infrastructurilor critice.
Dar există voci critice la adresa acestui text, aşteptat de luni de zile. Mulţi actori din sector, din mediul de afaceri şi din politică consideră că proiectul existent este prea birocratic pentru a fi eficient. Potrivit acestora, el impune o transparenţă prea mare asupra acestor infrastructuri, de care ar putea profita actori rău intenţionaţi.
Dobrindt a recunoscut marţi: „Deja divulgăm prea multe informaţii publice despre infrastructurile noastre critice”, a spus el. Ministrul a asigurat, însă, că lupta împotriva grupurilor de extremă stânga care comit acte de sabotaj în numele luptei împotriva capitalismului sau pentru mediu va fi intensificată, întrucât acest fenomen rămâne destul de răspândit în Germania, în special în Berlin.





























Comentează