Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sala multifuncțională din Alexandria a fost inaugurată

facebook.com
Sala multifuncţionala Alexandria

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene (MDRAPFE), a participat astăzi, 15 mai, la inaugurarea sălii multifuncționale din municipiul Alexandria (jud. Teleorman). La eveniment a fost prezent și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

„Acesta este unul dintre obiectivele sportive pe care MDRAPFE, prin Compania Națională de Investiții (CNI), l-a realizat ca parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii sportive destinate sportului de performanță. Lucrările realizate nu au vizat doar reabilitarea sălii de sport, ci și modernizarea acesteia astfel încât să aducă un plus de valoare pentru toți sportivii care activează în cadrul Clubului Sportiv Teleorman, și nu numai”, a precizat doamna Sevil Shhaideh.

În urma finalizării lucrărilor, sala are o capacitate de 1.420 de locuri (dintre care 10 locuri pentru persoanele cu handicap locomotor și pentru însoțitorii acestora) şi beneficiază de spații destinate sportivilor (câte două vestiare pe sexe, conținând un vestiar principal a 12 locuri, un vestiar secundar a 10 locuri și spații conexe) și de două vestiare dedicate antrenorilor şi arbitrilor (în loc de unul existent anterior). De asemenea, a fost creată o nouă sală de antrenament, pretabilă pentru scrimă/floretă etc., iar sala de judo a fost reconformată la dimensiuni regulamentare.

Obiectivul investiţiei a fost contractat în mai 2015 şi finalizat în martie 2017, valoarea totală a contractului fiind de 19.743.034 de lei. Ca urmare a lucrărilor executate, municipiul Alexandria va beneficia de o sală multifuncţională conform standardelor de siguranţă şi normelor de calitate în vigoare, oferind condiţii optime pentru desfăşurarea activităţilor sportive şi pentru găzduirea unor competiții de handbal, baschet, tenis, volei, judo/arte marţiale etc. la nivel național.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.