Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Salah Abdeslam, singurul supravieţuitor al comandoului care a comis în Franţa atentatele de la 13 noiembrie 2015, a fost inculpat în Belgia

europe1.fr
salah abdeslam

Salah Abdeslam, singurul supravieţuitor al comandoului care a comis în Franţa atentatele de la 13 noiembrie 2015, a fost inculpat în mod oficial, în Belgia, în dosarul atentatelor de la 22 martie 2016, la Bruxelles, a declarat luni parchetul federal belgia pentru AFP potrivit news.ro

Salah Abdeslam, în vârstă de 29 de ani, a fost inculpat cu privire la ”participare la activităţile unei grupări teroriste”, a precizat parchetul federal belgian, confirmând o informaţie care circulă în presa belgianăde mai multe zile.

Atentatele sinucigaşe - revendicate de gruparea Statul Islamic (SI) - s-au soldat cu 32 de morţi şi peste 340 de răniţi pe aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem şi într-o staţie de metrou în capitala europeană.

Ele au fost comandate din Siria şi organizate de o celulă franco-belgiană care se află de asemenea la originiea atentatelor de la 13 noiembrie, la Paris şi Sanit-Germain, soldate cu 130 de morţi.

Înaintea acestui anunţ, 12 persoane au fost inculpate în dosarul 22 martie de la Bruxelles, care numără totodată 800 de părţi civile.

Procesul atentatelor jihadiste de la Bruxelles urmează să înceapă anul viitor şi să aibă loc la fostul sediu NATO, în capitala belgiană. El ar urma să dureze şase-opt luni.

Mohamed Abrini şi Osama Krayem, arestaţi în aprilie 2016, se află între principalii suspecţi în aceste atentate.

Abrini a recunoscut că este ”bărbatul cu pălărie” care împingea o valiză încărcată cu explozivi, pe un cărucior de bagaje, alături de cei doi kamikaze de la aeroport. El a abandonat şi a fugit.

Procesul atentatelor de la Paris urmează să aibă loc cel mai devreme în 2021. În total, 14 persoane - dintre care 11 se află în detenţie provizorie - sunt inculpate în această anchetă complexă.

Un mic delincvent radicalizat în comuna Molenbeek de la Bruxelles, Salah Abdeslam, încarcerat în Franţa, este singurul membru în viaţă al comandourilor jihadiste care au comis atentatele de la 13 noiembrie.

În aprilie 2018, el a fost condamnat - în absenţă - la 20 de ani de închisoare, la Bruxelles, cu privire la tentative de asasinat cu caracter terorist, din cauza participării sale la un atac armat vizând poliţişti, la bruxelles, la 15 martie 2016, cu trei zile înainte să fie arestat la Molenbeek.

Salah Abdeslam i-a condus pe cei trei kamikaze la Stade de France în seara atacurilor, după care a abandinat o centură explozivă, ceea ce sugerează că ar fi urmat ca şi el să comită un atac sinucigaş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.