Negociatorii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns marţi la un acord cu Parlamentul European privind regulile comune pentru garantarea unui salariu minim care să asigure "un nivel de trai decent", transmite AFP, cu precizarea că suma nu va fi neapărat aceeaşi în toate ţările, transmite AGERPRES.
Textul prevede reguli obligatorii pentru cele 21 de state europene unde există deja salarii minime. În aceste cazuri, se va impune o transparenţă sporită a modalităţii de stabilire a salariului minim şi se va facilita creşterea acestuia.
Cele şase state din UE unde nu există salarii minime - Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia - nu sunt obligate să introducă această prevedere legală; nivelurile veniturilor sunt deja determinate prin negocierile colective.
Suedia şi Danemarca au avertizat însă marţi că se vor opune textului. Acesta va putea fi totuşi adoptat cu majoritate calificată, la următoarea reuniune a Consiliului UE.
Cele 21 de state vizate trebuie să evalueze, cu ajutorul unui coş de bunuri şi servicii la preţuri reale, dacă salariul minim legal existent este suficient pentru un nivel de trai decent. Se va ţine seama de condiţiile socioeconomice, de puterea de cumpărare, de nivelul productivităţii şi de dezvoltarea pe termen lung, arată un comunicat al Parlamentului European.
Conform acordului, guvernele pot aplica şi valori de referinţă, cum ar fi procentajele din salariul mediu brut.
Co-raportoarea social-democrată olandeză Agnes Jongerius a declarat că viitoarea reglementare va reduce inegalităţile salariale şi va face presiuni pentru ca lucrătorii cel mai prost plătiţi din Europa să beneficieze de salarii mai mari.
Acordul are la bază o propunere prezentată de Comisia Europeană în 2020, în vederea combaterii dumpingului social şi a încurajării unei convergenţe a salariilor către nivelul superior.
Negocierea colectivă urmează să aibă un rol mai important. Statele unde convenţiile colective protejează mai puţin de 80% din forţa de muncă vor fi obligate să stabilească planuri de acţiune pentru creşterea treptată a acestui procentaj şi pentru implicarea sporită a partenerilor sociali în revizuirea periodică a salariului minim.
În Uniunea Europeană există dezacorduri istorice între statele membre asupra salariului minim, din cauza sistemelor naţionale diferite de stabilire a remuneraţiilor, arată AFP. Salariile minime se încadrau în 2021 între 332 de euro în Bulgaria şi 2202 euro în Luxemburg.
Salariul minim european s-a votat în UE. Noua lege va mări salariile a milioane de oameni
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

28
Producţia de petrol a OPEC s-a prăbuşit în martie din cauza războiului şi a reducerii exporturilor
28

22
SpaceX depune confidenţial documentele pentru listarea la bursă, într-o ofertă publică ce ar putea bate recorduri
22

2.973
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
2.973

432
Bursele europene şi-au luat avânt puternic, după anunțul lui Trump privind Iranul
432

719
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
719

1.825
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.825

1.680
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.680

1.886
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.886

36
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
36

62
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
62

668
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
668

14
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
14

998
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
998
















Comentează