DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Salonul Imobiliar Bucureşti începe vineri la Palatul Parlamentului

ariahomes.ro
apartamente

"Salonul Imobiliar Bucureşti" îşi deschide vineri porţile, la Palatul Parlamentului, oferta expozanţilor fiind de peste 10.000 de apartamente, cu preţuri cuprinse între 35.000 de euro şi un milion de euro, potrivit Agerpres.

Evenimentul debutează cu forumul "Salonul Imobiliar - Perspective şi tendinţe pentru 2020", la care sunt aşteptaţi să participe, printre alţii, primarul general al Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, arhitectul-şef al Primăriei Bucureşti, Ştefan Dumitraşcu, secretarul-general al Asociaţiei Dezvoltatorilor Imobiliari din România - URBANIS, Bogdan Cosmin Ivan, sau directorul pentru Date şi Cercetare al imobiliare.ro, Dorel Niţă.

Participanţii la forum urmează să discute despre evoluţia pieţei imobiliare din România în anul 2019 şi perspectivele pentru 2020, prudenţa fondurilor de investiţii străine în piaţa rezidenţială versus preponderenţa capitalului autohton în acest domeniu, programele şi proiectele autorităţilor centrale şi locale care vizează zona imobiliară, măsuri legislative şi fiscale necesare pentru a susţine dezvoltarea pieţei imobiliare, sau evoluţia programului "Prima casă" - avantaje şi restricţii impuse celor care accesează creditul garantat şi efecte asupra sectorului de construcţii.

"Salonul Imobiliar Bucureşti a ajuns la a şaptea ediţie, devenind cel mai mare târg de profil, cu o ofertă de peste 10.000 de apartamente. Evenimentul s-a poziţionat drept un mall de oferte rezidenţiale, cu produse pentru toate gusturile şi buzunarele: la această ediţie, preţul celui mai accesibil apartament pleacă de la 35.500 euro pentru o garsonieră, în timp ce segmentul de lux este prezent cu oferte de apartamente şi penthouse-uri în zona centrală şi de nord, ce ajung până la un milion de euro", au anunţat organizatorii.

Potrivit acestora, proprietarii de apartamente vechi încep să simtă presiune pentru scăderea preţurilor în condiţiile în care vechiul stoc locativ nu mai corespunde nevoilor şi standardelor noilor generaţii, iar clienţii se orientează tot mai mult către ansamblurile noi de locuinţe.

Expoziţia este deschisă vineri, între orele 12:00 şi 19:00, sâmbătă, între 10:00 şi 19:00, iar duminică, între 10:00 şi 18:00. Ultima oră de acces, în fiecare, este cu o oră înaninte de închidere.

Salonul Imobiliar Bucureşti a face parte din portofoliul K Group, un consorţiu de companii active în domeniul organizării de evenimente, cu o cifră de afaceri anuala cumulată pe grup de 2,5 milioane euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.