Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Salonul Național al Sticlei se desfășoară online din cauza pandemiei, pentru prima dată de la înființare, acum 32 de ani

Cristian Hrituc
Ion Cafadaru / sticlarie Murano

Un număr record de artiști sticlari se întâlnesc, în perioada 29 aprilie – 13 mai, la Salonul Național al Sticlei, eveniment care se organizează exclusiv online, pentru prima dată de la înființare, acum 32 de ani, din cauza pandemiei, anunță MEDIAFAX.

Organizatorii Salonului Sticlei 2020 au transmis, printr-un comunicat pe presă postat pe Facebook, că pentru prima dată în 32 de ani de existență, Salonul Național al Sticlei se desfășoară online.

Citește și: Reguli stricte! Ce măsuri se vor lua pe litoralul românesc

„Sub patronajul Uniunii Artiștilor Plastici din România și cu denumirea , ediția de anul acesta este cu totul specială. Este specială pentru că a reușit să adune un număr record de participanți: 54 de artiști români din toată țara - și din afara ei – din diferite generații (...), pentru că pentru prima dată Salonul Sticlei intră în mediul virtual, fiind accesibil unui public mult mai larg prin expunerea expoziției pe Internet. Este specială pentru că, pentru prima dată în istoria sa de 32 de ani, nu se organizeză în sala de expoziții. Din cauza restricțiilor de circulație și adunare impuse în urma pandemiei artiștii și publicul nu se vor mai putea întâlni față în față, dar faptul că nu vom ciocni un pahar de șampanie la vernisaj nu însemnă că nu vom fi împreună”, spun organizatorii.

Citește și: Traian Băsescu confirmă sursele Bugetul.ro: Atât PSD, cât și PNL au fost avertizate de propunerea privind autonomia așa-zisului ținut secuiesc

Artiștii sticlari spun că se pot întâlni cu publicul online, deoarece, pentru ei e foarte important să simtă susținerea și încurajarea celor care le apreciază arta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.