Salvamont România: 17 persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un număr de 17 persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, a informat sâmbătă Salvamont România.

Dintre acestea, şapte persoane au fost transportate şi predate serviciului de Ambulanţă, SMURD sau Salvamont pentru transport la spital.

Apeluri de urgență către salvamont

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 15 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor:

  • patru apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov,

  • câte două apeluri pentru Salvamont Argeş şi Salvamont Maramureş,

  • câte un apel pentru Salvamont Neamţ, Salvamont Suceava, Salvamont Hunedoara, Salvamont Gorj, Salvamont Mureş, pentru Judeţul Caraş Severin şi pentru Judeţul Mehedinţi.

"Pe munte nu eşti niciodată singur. Salvamont România este singurul serviciu de salvare montană abilitat legal să acorde primul ajutor şi să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate. Suntem prietenii celor care iubesc muntele şi vom rămâne întotdeauna partenerul de nădejde al celor care au nevoie de ajutor, speranţă şi siguranţă. (...) Vă dorim să vă bucuraţi de frumuseţea munţilor României în siguranţă, cu grijă faţă de natură şi cu respect pentru cei care îi străbat. Iar noi vă asigurăm că, ori de câte ori veţi avea nevoie de ajutor, Salvamont România va fi acolo. Vă mulţumim pentru încredere şi pentru că sunteţi parte din marea familie Salvamont România", se precizează pe pagina de Facebook a Salvamont România.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură10°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri