Premium
Salvați Copiii deschide două noi programe de prevenire a separării copiilor vulnerabili de familiile lor, în județele Hunedoara și Caraș-Severin. Peste 50.000 dintre copii erau, la finalul anului 2019, în sistemul de protecție specială. Conform organizaíei, în Caraș Severin sunt 893 de copii în sistemul de protecție specială, dintre care 142 în servicii rezidențiale publice și 33 în servicii rezidențiale private. Ceilalți se află incluși în servicii de tip familial: 490 la asistenți maternali profesioniști, 166 în plasament la rude până la gradul IV și 62 în plasament la alte familii/persoane, relatează Mediafax.
În județul Hunedoara: 1.067 de copii în sistemul de protecție specială, dintre care 127 în servicii rezidențiale publice și 236 în servicii rezidențiale private. Ceilalți copiii se află în servicii de tip familial: 225 la asistenți maternali profesioniști, 401 în plasament la rude până la gradul IV și 78 în plasament la alte familii/persoane.
Prin proiect vor fi identificați si monitorizați 230 de copii expuși riscului de separare de famili, respectiv 115 din judetul Hunedoara și 115 din județul Caraș-Severin.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, se va derula pe o perioadă de 36 luni și are o valoare totală de 5.117.764,52 lei.
„Instituționalizarea are consecințe dramatice asupra copiilor, atât în ceea ce privește integrarea socială, cât și dezvoltarea psiho-emoțională. În foarte multe cazuri, vorbim despre copii iubiți, dar pentru educația și îngrijirea cărora familiile nu au resurse materiale. Aceste familii trebuie sprijinite și îndrumate, astfel încât copiii să nu fie separați de mediul familial și mai ales de afecțiunea părintească. Mai ales acum, în acest context atât de complicat al pandemiei, copiii vulnerabili trebuie să fie în atenția noastră”, spune Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.
Rezultatele unui studiu făcut de Charles Nelson, Nathan A. Fox, Charles H. Zeanah cu copiii din centrele de plasament din România au scos la iveală consecințe adânci și pe termen lung ale instituționalizării. Cercetarea a pus în evidență efectele instituționalizării copiilor (grupul I) asupra dezvoltării lor până la vârsta de 8 ani, comparativ cu copiii care, deși abandonați, au beneficiat de măsura îngrijirii în sistem familial (grupul II), pe de o parte și cu copiii crescuți în familiile de origine (grupul III), pe de altă parte.
Astfel, copiii instituționalizați sunt mult mai expuși diferitelor forme de abuz și neglijare în lipsa unui mediu cald și predictibil. Acei copii care au experimentat diferite forme de abuz și neglijare sunt de 4 ori mai predispuși să dezvolte tulburări de personalitate la vârsta adultă decât ceilalți copii (Johnson si colab, 1999). Aceste tulburări sunt caracterizate de o serie de trăsături cognitive, afective și relaționale disfuncționale persistente în timp, cu un impact negativ asupra funcționalității lor. La maturitate, acești copii pot manifesta lipsă de empatie, inflexibilitate cognitivă, comportamente heteroagresive și autoagresive, tulburări de adaptare, comportamente de disimulare a adevărului.
Copiii instituționalizați (grupul I) „suferă declinuri și întârzieri semnificative în toate aspectele cogniției și limbajului: au o funcție intelectuală diminuată, prezintă deficite atât ale funcțiilor executive, cât și ale memoriei și profunde întârzieri ale limbajului”, arată rezultatele evaluării cognitive.
Copiii plasați în familii sociale (grupul II), mai ales dacă acest lucru se întâmplă înaintea vârstei de 2 ani, pot prezenta progrese semnificative ale IQ-ului și ale limbajului, însă niciodată ca acelea ale copiilor care nu au fost instituționalizați (grupul III).
Creșterea copiilor în instituții determină apariția și persistența unui număr mai mare de comportamente stereotipe (legănat, lovit etc.) față de copiii din celelalte două grupuri, ca urmare a privării în anii timpurii de o stimulare senzorială adecvată.
Activitățile efective de identificare și monitorizare vor fi susținute și prin crearea a două rețele interinstituționale, câte una la nivelul fiecărui județ, formată atât din reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice, cât și din ONG-uri și alți actori privați, cu roluri în protecția, sprijinirea și educația copilului.
