Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SANITAS anunță că proiectul noii legi a salarizării bugetare a fost finalizat la Ministerul Sănătăţii: Continuă negocierile la Ministerul Muncii

Sanitas
Sanitas

Federaţia SANITAS anunţă, marţi, că Proiectul noii legi a salarizării bugetare a fost finalizat la nivelul Ministerului Sănătăţii, fiind rezolvate o parte dintre solicitările sindicaliştilor din sistem. Un aspect important la care au ţinut sindicaliştii a fost ca o bună parte din sporurile pentru condiţii de muncă să fie introduse în salariile de bază brute. Sindicaliştii anunţă că vor continua negocierile la Ministerul Muncii pentru Asistenţa socială, anunță news.ro.

”Proiectul noii legi a salarizării bugetare a fost finalizat la nivelul Ministerului Sănătăţii! Grupul de lucru înfiinţat la nivelul Ministerului Sănătăţii, din care fac parte reprezentanţii Federaţiei SANITAS, a finalizat aseară proiectul legii salarizării pentru angajaţii din sectorul public de Sănătate. În următoarea etapă proiectul de lege va fi transmis Ministerului Muncii, unde va continua negocierea pentru funcţiile specifice din Asistenţa socială”, a anunţat, marţi, SANITAS, într-un comunicat de presă.

Sindicaliştii anunţă că, pe tot parcursul discuţiilor privind noua lege, au susţinut principiile decise de Consiliul Naţional al Federaţiei:

• niciun angajat din sistemul de Sănătate să nu piardă vreun drept salarial dobândit anterior;

• toate categoriile de angajaţi să beneficieze de o creştere salarială;

• toate funcţiile din sistem, inclusiv personalul TESA din unităţile sanitare, să fie incluse în aceeaşi grilă de salarizare;

• repoziţionarea mai echitabilă a coeficienţilor de salarizare pentru toate funcţiile din sistem;

• raportarea coeficienţilor la salariul minim brut pe ţară aflat în plată, asigurând astfel o evoluţie firească a veniturilor salariaţilor.

”Noul proiect de lege se înscrie în limitele obligaţiilor pe care guvernanţii şi le-au asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv plafonarea sumei sporurilor la 20% din salariul de bază pentru fiecare angajat; menţinerea doar a categoriilor de sporuri considerate a fi ”cu adevărat relevante”; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă în cuantum fix sau raportarea salariilor la performanţele profesionale. Dată fiind condiţionarea de 20% a sporurilor, o bună parte din sporurile pentru condiţii de muncă au fost introduse în salariile de bază brute”, au mai transmis sindicaliştii.

Ce alte sporuri au mai fost introduse

Aceştia au precizat că alte sporuri – precum cele pentru munca de noapte sau pentru munca desfăşurată în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale; gărzile pentru medici - au fost încadrate în categoria ”plăţi diferenţiate”, astfel încât angajaţii să beneficieze în continuare de aceste drepturi.

”Reprezentanţii SANITAS au susţinut pe tot parcursul negocierilor din cadrul grupului de lucru, acele soluţii reale care să conducă la creşteri salariale pentru toţi angajaţii din sistem şi la o salarizare mai echitabilă a tuturor funcţiilor din Sănătate. De asemenea, SANITAS a solicitat şi îşi menţine acest deziderat ca drepturile salariale ale angajaţilor din Sănătate să fie finanţate de la bugetul de stat, nu din contravaloarea serviciilor contractate cu Casele de asigurări. Vom continua să susţinem aceleaşi principii pe tot parcursul legii, în beneficiul celor pe care îi reprezentăm, atât la negocierile de la Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor, cât şi la dezbaterile din comisiile parlamentare, acolo unde, cel mai probabil, această lege atât de disputată şi vitală pentru asigurarea unui climat de muncă sănătos, va fi definitivată”, au mai transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, s-a încheiat prima etapă, dar mai sunt paşi de depăşit.

”Proiectul a plecat pe traseul legislativ, dar ”nimic din ce s-a lucrat până acum nu este realizabil decât cu condiţia ca noi toţi, membri de sindicat, sau nu, să fim uniţi şi încrezători că noua lege va repara inechităţile celei vechi şi va aduce echilibru şi echitate în sistemele pe care le reprezentăm”, au mai transmis sindicaliştii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.