Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sao Paulo FC anunţă despărțirea de fundaşului Dani Alves

www.digisport.ro
Dani Alves

Internaţionalul brazilian Dani Alves, jucătorul cel mai titrat din istoria fotbalului, va părăsi echipa FC Sao Paulo, în urma unui conflict salarial între cele două părţi, a anunţat clubul din prima ligă a campionatului Braziliei, citat de AFP.

"Am luat decizia, şi l-am informat pe Hernan Crespo (antrenorul grupării paulista - n.red), de a nu-l mai pune pe Dani Alves la dispoziţia echipei Sao Paulo", a declarat directorul sportiv Carlo Belmonte, într-o înregistrare video postată pe contul de Twitter al clubului. "Sao Paulo este mai important decât oricine", a adăugat oficialul brazilian.

Potrivit agenţiei EFE, fundaşul brazilian a refuzat să se prezinte la antrenamentele lui FC Sao Paulo până când nu îi vor fi achitate restanţele salariale, estimate de presa din ţara sa la 11 milioane de reali (circa 2,2 milioane de dolari).

În vârstă de 38 ani, Dani Alves a cucerit în total 43 de trofee pe parcursul carierei sale, atingând apogeul carierei sale la FC Barcelona, unde a fost coleg cu argentinianul Lionel Messi între 2008 şi 2016.

Internaţionalul brazilian a mai evoluat în cursul carierei sale la FC Sevilla, Paris Saint-Germain şi Juventus Torino, înainte de a semna în 2019 un contact cu Sao Paulo, care expiră în 2022.

Relaţiile între oficialii clubului brazilian şi Dani Alves s-au tensionat după ce experimentatul jucător a decis să participe la JO de la Tokyo cu selecţionata olimpică a ţării sale, pe care a condus-o la câştigarea medaliei de aur.

Anul acesta, Dani Alves a ajutat-o pe Sao Paulo FC să câştige Campionatul Paulista şi să pună astfel capăt unei perioade de opt ani fără niciun trofeu, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.