Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şapte candidaţi în alegerile primare pentru prezidenţiale ale dreptei din Franţa

Vision for the G20: Nicolas Sarkozy, Klaus Schwab

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy şi alţi şase candidaţi conservatori se vor prezenta în alegerile primare organizate, în premieră, de opoziţia de dreapta în perspectiva scrutinului prezidenţial din 2017, transmit AFP şi Xinhua. Din cele 11 dosare depuse, au fost validate şapte, a anunţat miercuri comisia de organizare. Pe lista competitorilor se vor mai afla fostul prim-ministru Alain Juppé - actual primar la Bordeaux şi favorit în sondaje -, un alt ex-premier, Francois Fillon, fostul ministru al agriculturii Bruno Le Maire şi singura femeie înscrisă în cursă, Nathalie Kosciusko-Morizet, toţi patru membri în guvern sub preşedinţia lui Sarkozy.

În aceste alegeri primare - deschise tuturor celor care 'se recunosc în valorile dreptei şi ale centrului' - vor mai candida Jean-Francois Copé, fost preşedinte al Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP, actual Republicanii), şi Jean-Frederic Poisson, liderul Partidului Creştin-Democrat. Analiştii prevăd un 'război teribil' între Nicolas Sarkozy şi Alain Juppé, în condiţiile în care, potrivit sondajelor, fostul şef de stat se bucură de sprijinul activiştilor formaţiunii sale, Republicanii, în timp ce Juppé este preferat de cei din afara partidului.

Cele două runde de vot, precedate de trei dezbateri televizate, vor avea loc în zilele de 20 şi 27 noiembrie. Câştigătorul se va confrunta în 2017 cu candidatul Partidului Socialist şi cu lidera Frontului Naţional (FN, de extrema dreaptă), Marine Le Pen. Miza acestor alegeri primare este una extrem de importantă: dată fiind impopularitatea record a stângii, la putere în ultimii 5 ani, şi disputele sale interne, învingătorul are mari şanse să acceadă în turul decisiv al prezidenţialelor, alături de Marine Le Pen, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.